Vești bune pentru bolnavii cronici și oncologici! Concediul medical va fi plătit din prima zi

98
1 min citire
Vești bune pentru bolnavii cronici și oncologici! Concediul medical va fi plătit din prima zi - 1-1780243683.webp
Vești bune pentru unii pacienți: de la 1 iunie, bolnavii cronici și oncologici vor avea plătită și prima zi de concediu medical. Prim-vicepreședintele PNL, Nicoleta Pauliuc, anunță că măsura vine în sprijinul acestora și corectează o situație considerată nedreaptă. "Este inadmisibil ca un om care se luptă pentru viața lui să fie penalizat financiar", a declarat deputatul liberal.
"Am eliminat o mare nedreptate. Printr-un amendament la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2025, am redat dreptul bolnavilor cronici şi oncologici de a beneficia de concediu medical plătit din prima zi. Regula generală introdusă prin ordonanţă prevedea că, pentru fiecare certificat de concediu medical, prima zi să fie scăzută din indemnizaţie", a scris, duminică, pe Facebook, deputatul PNL Nicoleta Pauliuc.
Potrivit acesteia, prin amendamentul susţinut de mai multe partide, această tăiere nu se mai aplică:
  • pacienţilor incluşi în Programele Naţionale de Sănătate, inclusiv celor oncologici;
  • bolnavilor cu afecţiuni grave continue, reglementaţi prin Legea 399/2006;
  • concediilor pentru sarcină patologică şi pentru îngrijirea copilului bolnav;
  • concediilor medicale acordate în regim de spitalizare.
Parlamentul a aprobat acest amendament, iar Preşedintele României a promulgat legea, cu aplicabilitate din 1 iunie 2026.
"Este inadmisibil ca un om care se luptă pentru viaţa lui să fie penalizat financiar de propriul stat pentru că boala nu se vindecă într-o singură lună. Este inadmisibil ca un pacient care îşi face tratamentul prescris de medic să fie tratat, administrativ, ca un suspect de abuz", a mai transmis Pauliuc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.1098 secunde