VIRUSUL ZIKA, CONFIRMAT ÎN ROMÂNIA. O TÂNĂRĂ DE 27 DE ANI, ÎN SPITAL

1385
1
2 min citire
VIRUSUL ZIKA, CONFIRMAT ÎN ROMÂNIA. O TÂNĂRĂ DE 27 DE ANI, ÎN SPITAL - zika-1468312783.jpg
UPDATE - Ministerul Sănătății a primit confirmarea infectării cu virusul Zika în cazul unei tinere de 27 de ani, a anunțat purtătorul de cuvânt al MS, Laurențiu Colintineanu. 
"Ieri, Ministerul Sănătății a primit confirmarea cu virusul Zika a unei persoane de 27 de ani. Ea călătorise în Martinica. Este în afara pericolului. Este vorba despre o fată. Nu s-a infectat pe teritoriul României. Riscul de transmitere pe teritoriul României este minim", a declarat, azi, Colintineanu.
O informație de ultim moment, furnizată de Realitatea TV, confirmă prezența virusului Zika în România. Victima, o tânără de 27 de ani, întoarsă recent dintr-o călătorie în Martinica, este internată în spitalul Victor Babeș.
XXX
Virusul Zika provoacă la om o boală infecțioasă virală, numită febra Zika, transmisă prin înțepătura unui țânțar din genul Aedes infectat cu acest virus.
Virusul Zika a fost semnalat doar sporadic în Africa și Asia timp de mai multe decenii. Focarele de febră Zika au fost raportate pentru prima dată în regiunea pacifică în 2007 (insula Yap) și 2013 (Polinezia Franceză), apoi în 2015, în Africa (Capul Verde) și America de Sud (Brazilia și Columbia). De aici, virusul Zika s-a răspândit rapid în mai multe țări din America de Sud și America Centrală, ajungând să fie semnalat în 13 țări la începutul anului 2016.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat pe 28 ianuarie 2016 că 3-4 milioane de persoane ar putea fi infectate în acest an cu virusul Zika în America.
Perioada de incubație este de 3-12 zile după înțepătura unui țânțar infectat. Majoritatea infecțiilor provocate de virusul Zika sunt asimptomatice (60-80%). 
Simptomele bolii sunt de obicei ușoare și dispar în 2-7 zile, fără decese. Principalele simptome sunt erupția cutanată (un exantem macular sau papular care apare inițial pe față și apoi se extinde pe tot corpul), febra moderată, artralgiile, mialgiile, cefaleea, conjunctivita nepurulentă cu hiperemie conjunctivală. Virusul probabil se poate transmite transplacentar de la mamă la făt sau în timpul travaliului unei mame în fază viremică. Au fost descrise mai multe tipuri de complicații probabil legate de virusul Zika: complicații neurologice, inclusiv sindromul Guillain-Barré și malformații congenitale: microcefalie la nou-născuți (craniu anormal de mic) și malformații ale sistemului nervos la făt și nou-născuți. Creșterea numărului de cazuri de copii cu microcefalie în nordul Braziliei a sugerat o conexiune cu virusul Zika, dar aceasta nu a fost încă dovedită. Este posibilă transmiterea virusului și pe cale sexuală sau prin sânge și produse de sânge.
Până în prezent, nu există nici un tratament antiviral specific sau vaccin disponibil împotriva infecției cu virusul Zika. Cea mai bună formă de prevenție este evitarea înțepăturilor de țânțar, scrie wikipedia.com

Comentează știrea

Palaz
12 iulie 2016
Zica

Să se țină de capul ei !

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0693 secunde