Vot în Parlament: Medicamentele expirate și cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase

208
Vot în Parlament: Medicamentele expirate și cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase - pastile-1664286669.jpg

Articole de la același autor

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia medicamentele expirate şi cele neutilizate sunt încadrate ca deşeuri periculoase, potrivit Digi24

Proiectul de lege modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel încât utilizatorii de produse farmaceutice să fie atenţionaţi cu privire la necesitatea returnării şi a eliminării corespunzătoare a medicamentelor expirate în farmacii, acestea fiind considerate deşeuri periculoase.

"Orice material publicitar destinat publicului larg trebuie să includă cel puţin următoarele informaţii: denumirea medicamentului, precum şi denumirea comună dacă medicamentul conţine o singură substanţă activă, informaţiile necesare pentru utilizarea corectă a medicamentului, o invitaţie expresă, lizibilă, de a citi cu atenţie instrucţiunile din prospect sau de pe ambalaj, formulată după cum urmează: Acest medicament se poate elibera fără prescripţie medicală. Se recomandă citirea cu atenţie a prospectului sau a informaţiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. Medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase", stipulează proiectul.

Parlamentarii au adăugat în acest proiect de lege mai multe articole referitoare la funcţionarea farmaciilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.435 secunde