Atenție ce băuturi spirtoase cumpărați!

Votcă vândută ilegal, la Constanța

258
Votcă vândută ilegal, la Constanța - bottles300afoncn-1348515536.jpg
Comisarii Protecției Consumatorilor au identificat, zilele trecute, la Constanța băutură spirtoasă cu aromă de votcă, vândută ilegal.


Descoperirea a fost făcută cu prilejul unui control național, organizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, privind respectarea prevederilor legale referitoare la calitatea, modul de comercializare și etichetare a băuturilor spirtoase. 
Au fost verificați, în total, 448 de operatori economici, iar la peste 300 dintre ei s-au constatat abateri. Aproape un sfert din cantitatea de băuturi controlate nu îndeplineau prevederile legale. "A fost dispusă oprirea definitivă de la comercializare a 2.017 litri de băuturi spirtoase în valoare de 15.513 lei, care erau improprii comercializării și consumului uman, și au fost aplicate 314 sancțiuni contravenționale, din care 146 de avertismente și 168 amenzi în valoare de 468.600 de lei, pentru încălcarea prevederilor privind protecția consumatorilor", a precizat Monica Pretorian, purtătorul de cuvânt al Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2509 secunde