Vreme de primăvară în Constanța

596
< 1 min citire
Vreme de primăvară în Constanța - 5405a1d22f0357aa8038e6ec0c8e69e0.jpg
Constănțenii au avut parte de un week-end însorit, cu multe grade Celsius în termometre. Dacă sâmbătă, 5 februarie, vântul puternic nu ne-a făcut să simțim prea bine cele 8-9 grade, duminică vremea a fost superbă, iar temperatura a atins 12 grade Celsius. Sătui de atâta ger, constănțenii au ieșit la plimbare pe malul mării și în parcuri, să se bucure de soare și de temperatura ridicată. Și-au luat copiii și bunicii de mână, cățeii de lesă și au venit pe promenada de la Cazino, pe plaja Modern, în parcul Tăbăcărie, la o gură de aer curat. Vremea se va menține frumoasă și în zilele următoare. Pentru astăzi, meteorologii anunță din nou soare și maxime de 7-8 grade, iar mâine vom avea chiar și 14-15 grade Celsius. De altfel vom avea parte de soare toată săptămână, doar spre vineri se va mai răci puțin.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0355 secunde