Vreme închisă și rece, la Constanța

210
Vreme închisă și rece, la Constanța - vremea1351615084-1353360133.jpg
Vreme închisă și ceață se anunță astăzi, la Constanța. Cerul este noros, vântul bate moderat, dinspre nord-est, iar maxima pe timpul zilei va atinge 8 grade Celsius. Peste noapte vor apărea condiții de burniță, iar termometrele vor indica o minimă de 6 grade Celsius. 


În restul țării, vremea se va menține în general închisă în sudul și în estul țării, unde pe arii restrânse se va semnala ceață, izolat persistentă și, mai ales ziua, vor fi ploi slabe și burnițe local în Oltenia și Moldova, pe arii restrânse în Muntenia și izolat în Dobrogea.

În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în Banat și izolat ploi slabe în sudul regiunii. Dimineața și noaptea, în zonele joase pe arii restrânse va fi ceață, posibil persistentă în Transilvania. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în sudul Banatului și Oltenia. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în Moldova și 14 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor situa între -6 grade în estul Transilvaniei și 8 grade în vest și pe litoral.

Ploi slabe, până la sfârșitul lunii

În următoarele două săptămâni, în Dobrogea, vremea se anunță rece, închisă și ploioasă. La munte vor fi slabe șanse de ninsori și, mai degrabă, va ploua. Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și a precipitațiilor ce se vor produse în intervalul 19 noiembrie - 2 decembrie.

Pe litoral, vremea se va răci ușor, așa că temperaturile maxime vor scădea de la 12 grade în prima zi, până spre 8 grade pe 22 noiembrie. Apoi, variațiile termice de la o zi la alta vor fi minore, nu se va coborî sub 8 grade, iar în cele mai calde zile se vor atinge 10 grade. Temperaturile minime se vor menține pozitive pe parcursul celor două săptămâni, cu o medie de 2 - 4 grade, mai ridicate până la 5 - 6 grade în primele două nopți.

Între 19 și 25 noiembrie, zilnic vor fi posibile ploi slabe sau burnițe. Între 26 noiembrie și 2 decembrie, va crește probabilitatea de apariție a ploilor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 20 Noiembrie 2012
Stire din Social : Pană de curent la Spitalul Floreasca
Marţi, 20 Noiembrie 2012
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Marţi, 20 Noiembrie 2012
Stire din Social : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Pagina a fost generata in 1.4249 secunde