Vreme însorită și multă ceață, zilele acestea, la Constanța

74
Vreme însorită și multă ceață, zilele acestea, la Constanța - ceata-1387385603.jpg

Articole de la același autor

Vremea continuă să se încălzească în această perioadă, la Constanța, dar ceața nu ne dă pace. Urmează câteva zile cu temperaturi ridicate și ceață densă pe timpul nopții. 

Astăzi, cerul va fi senin și vântul va sufla slab până la moderat, dinspre sud. Maxima termică va atinge 6 grade Celsius. Peste noapte se va înregistra ceață și termometrele vor indica minimum -1 grade Celsius.

Mâine, valorile termice se vor încadra între -4 și 5 grade, dar ceața va reveni odată cu lăsarea întunericului. Iar în week-end, se anunță vreme însorită și cu maxime de 6 -7 grade Celsius.

În restul țării, astăzi, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, cu precădere în vest, la deal și la munte, în timp ce în restul teritoriului valorile termice se vor situa în general în limite apropiate de mediile climatologice specifice acestei perioade. Cerul va fi variabil, dar în zonele joase, dimineața și noaptea se va semnala ceață, local în sud, est și centru și izolat în rest, precum și nori joși, ce vor persista pe tot parcursul intervalului în Oltenia, Transilvania și cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei.

Ceața va fi asociată cu depunere de chiciură și, trecător, cu burniță sau fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade în Transilvania și 12 grade în dealurile Munteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între -12 și 0 grade. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 18 Decembrie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Marţi, 17 Decembrie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Vineri, 13 Decembrie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Miercuri, 11 Decembrie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea, astăzi, la Constanța
Marţi, 10 Decembrie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Pagina a fost generata in 0.4664 secunde