Week-end cu evenimente inedite la VIVO! Constanța

423

Articole recomandate

VIVO! Constanța pregătește vizitatorilor săi un sfârșit de săptămână încărcat de evenimente. 


După ce vineri, 20 aprilie, s-a deschis Târgul Imobiliar Constanța, unde ai ocazia perfectă să-ți găsești casa mult visată, sâmbătă, 21 aprilie, îi vei putea urmări la VIVO! pe militarii români, în cadrul unor spectaculoase exerciții demonstrative. 


Concret, cea mai mare unitate de forțe terestre din Dobrogea, Brigada 9 Mecanizată "Mărășești", te invită sâmbătă, 21 aprilie, la VIVO! să sărbătorești alături de militarii români, Ziua Forțelor Terestre ale Armatei Române. Între orele 11.00 și 19.00, în parcarea centrului comercial, poți vizita expoziția de tehnică de luptă, atelierele de prezentare a armamentului și vei putea urmări cele mai spectaculoase exerciții demonstrative de cercetare și de mânuire a armamentului. Vei putea fi totodată martor la reprezentațiile grupului de reconstituire istorică Asociația Culturală "Tomis", iar toți cei interesați de profesia de militar vor avea la dispoziție standurile de informare. 


Activitățile dedicate Zilei Forțelor Terestre ale Armatei Române vor continua între orele 14:00 - 16:00, cu un spectacol de cântece și dansuri, susținut de Grupul Divergent, Grupul Folcloric Codanele și interpretele de muzică populară Ionelia Lefterică și Elena Croitoru. Între orele 17.00 - 19.00, este programat un concert de muzică de fanfară, corală și instrumentală, susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale dedicat, de asemenea, Zilei Forțelor Terestre. 


Mai mult, în zona intrării 3, VIVO! găzduiește în perioada 20 - 22 aprilie, între orele 10.00-20.00, cel mai important târg imobiliar al primăverii. Timp de trei zile, cei mai buni jucători de pe piața imobiliară, dezvoltatori și vânzători de locuințe, constructori și investitori, brokeri și instituții financiare se vor întrece în discount-uri și oferte promoționale. Așadar, vino să îți alegi casa mult visată, la Târgul Imobiliar Constanța.


Evenimentul este organizat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, în parteneriat cu VIVO! Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.307 secunde