Zeci de controale planificate de CJAS pentru luna mai

277
< 1 min citire
Specialiștii Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța vor controla, începând de săptămâna următoare, zeci de medici de familie și furnizori de servicii medicale. Dr. Mihaela Vrânceanu, director adjunct al CJAS Constanța, a anunțat că în luna mai vor fi verificați 53 de medici de familie, 10 stomatologi, 12 laboratoare medicale și 2 unități care acordă îngrijiri la domiciliu.
Reprezentantul instituției sanitare a arătat că, pentru anul în curs, a crescut numărul cadrelor medicale și al furnizorilor care au încheiat contracte cu CJAS Constanța. Astfel, dacă în 2008 au fost 377 medici de familie în relații contractuale cu CJAS, anul acesta sunt 385; aceștia și-au deschis cabinete în mediul rural, la Sibioara, Aliman, Mangalia, Valu lui Traian și Eforie Sud.
Numărul farmaciilor a crescut de la 177 unități la 186, noile puncte fiind deschise în localitățile Schitu, Lumina, Năvodari, Poarta Albă și Constanța. De asemenea, a crescut și numărul furnizorilor de îngrijiri la domiciliu, a stomatologilor, laboratoarelor și medicilor specialiști.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0324 secunde