Ziua Copiilor cu Autism va fi aniversată şi la Constanța

1460
1 min citire
Ziua Copiilor cu Autism va fi aniversată şi la Constanța - x-autism-1743076072.png
Ziua de 2 Aprilie a devenit la nivel mondial o zi Albastră în care se atrage atenția în mod deosebit asupra acestei tulburări complexe de dezvoltare, numită autism. Conform CDC - Centers for Disease Control and Prevention, la nivel global, unul din 36 de copii sufereau de autism în luna martie 2023. În România, prevalența autismului în rândul copiilor de școală primară ajunge la 14,3%, informează Institutul Național de Sănătate Publică. Cu toate acestea, încă nu există o statistică oficială a persoanelor cu autism la noi în țară, iar tulburările din spectrul autist continuă să fie subdiagnosticate.
Pentru a veni în sprijinul acestora, anul acesta, Asociația „Autism Cezar Nicolae - S.U.I.T.A.” organizează o serie de evenimente pentru a marca această zi. Mai mult decât atât, de curând, asociația a încheiat un parteneriat cu „Imaginaria Space”, iar copiii ce frecventează terapiile din cadrul asociației vor avea ocazia de a descoperi minunata lume a proiecțiilor imersive și vor putea face diferite jocuri bazate pe proiecții și senzori de mișcare. De asemenea, Eleonora Nicolae, președintele asociaţiei și mamă a unui copil diagnosticat cu autism sever și A.D.H.D. va lansa cartea „Cei 3 T Tristețe, Teamă, Trăire”, la Books Café, începând cu ora 17.00. Toate fondurile obținute din vânzarea cărții vor fi direcționate către Asociația Autism Cezar Nicolae - S.U.I.T.A. contribuind la sprijinirea copiilor cu autism.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.047 secunde