Ziua Internațională a Cooperației sărbătorită cu ocazia aniversării a 101 ani de la aderarea României la Alianța Cooperatistă Internațională

42591

Articole de la același autor

Peste 160 de membri cooperatori din întreg județul Constanța au sărbătorit, miercuri, 12 iulie 2023, Ziua Internațională a Cooperației, în cadrul restaurantului „Arena Modern” din Năvodari, cu ocazia aniversării a 101 ani de la aderarea României la Alianța Cooperatistă Internațională.


Evenimentul, o ocazie unică de reîntâlnire a membrilor cooperației constănțene, a fost organizat de doamna Mariana Gâju, omul format timp de 20 de ani în Consum COOP Cumpăna, în colaborare cu doamna Aurelia Frîncu, președinte al UJCC Constanța.


Alianța Cooperatistă Internațională a fost constituită în anul 1895 prin alăturarea puterilor lumii, fondatoare fiind următoarele țări: Franța, Anglia, Italia și Germania. De atunci, astfel de evenimente se organizează în peste 200 de țări din întreaga lume cu scopul de a face cunoscute cooperativele şi de a promova atât succesele mişcării cooperatiste, cât şi idealurile acesteia de solidaritate, eficienţă economică, egalitate şi pace.


„Am datoria sacră de a duce mai departe destinele acestei instituții de pe raza comunelor și a întregului teritoriu al României, ce nu trebuie lăsată să se dezbine! La mulți ani, dragi colegi cooperatori! La mulți ani, Alianței Internaționale Cooperatiste!”, a transmis Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4725 secunde