Ziua Sfinţilor Martiri Brâncoveni la Curtea Brâncovenească

Pe 16 August sărbătorim Ziua Ocrotitorilor Noștri – Sfinții Martiri Brâncoveni!

Este o zi de mare însemnătate pentru noi, iar bucuria este și mai mare pentru că o putem împărtăși cu voi!

Vă mulțumim că sunteți alături de noi și v-am pregătit cadouri și reduceri speciale, ca semn de recunoștință:

Pe viață și pe moarte

Motto ‘’Daca iți iubești copilul arat-o prin educația pe care i-o dai.’ Sf. Ioan Gura de Aur

Sfinții Martiri Brâncoveni reprezintă un minunat exemplu de viață și demnitate româneasca. Practic nu există aspect al vieții omenești unde Brâncovenii să nu fi fost și să nu fie la superlativ, în politică, în cultură, în economie… și în sfințenie. Viața și moartea lor reprezintă un suprem act pedagogic. Că este așa o arată cu asupra de măsură poziția lor în fata morții. În grozăvia și barbaria execuției din 15 august 1714 pe eșafodul plin de sângele, trupurile și capetele fraților Constantin, Ștefan, Radu și a sfetnicului Ianache, cu prezența în lojă a sultanului, a curții sale și a ambasadorilor marilor puteri europene, inclusiv Vaticanul, rămân față în față Voievodul și fiul cel mic, Mateiaș, care în grozăvia spaimei și spre satisfacția Sultanului cere să treacă la religia musulamană și să-și salveze viața. Brâncoveanu îi spune: ‘’Mai bine să mori de o mie de ori decât să trăieşti câţiva ani pe pământ lepădându ţi credinţa!” La aceste cuvinte Mateiaș își pune singur capul pe butuc și spune: ''Lovește! Vreau să mor creștin!''

Măreția și dramatismul scenei transmit peste veacuri că omul creștin este nemuritor și nu poate fi învins.

Nimic nu este pierdut, salvarea omului și a lumii stă în puterea și dorința lui de a fi creștin, căci ‘’a voi să fi creștin e, desigur, mult. Asta înseamnă că ai fost pe drumul Damascului şi că Dumnezeu ți-a zâmbit. A fi creștin însemnează, înainte de orice, a te lepăda de tine şi a te pune în slujba unei realități care te depăşeşte; a uita că ai fost ceva, a uita, mai ales, că eşti cineva; nu a omorî în tine personalitatea - care e de la Dumnezeu, pentru că numai personalitățile pot sluji efectiv şi cu folos; dar a omorî în tine individualitatea - care e de la diavol.’’

Decebal către popor - George Coșbuc

Viaţa asta-i bun pierdut

Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!

Şi-acum ar vrea un neam călău

S-arunce jug în gâtul tău:

E rău destul că ne-am născut,

Mai vrem şi-al doilea rău?.

Din zei de-am fi scoborâtori,

C-o moarte tot suntem datori!

Totuna e dac-ai murit

Flăcău ori moş îngârbovit;

Dar nu-i totuna leu să mori

Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,

De s-ar lupta şi-n primul rând,

Ei tot atât de buni ne par

Ca orişicare laş fugar!

Murmurul, azi şi orişicând,

E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!

Toţi morţii tac! Dar cine-i viu

Să râdă! Bunii râd şi cad!

Să râdem, dar, viteaz răsad,

Să fie-un hohotit şi-un chiu

Din ceruri până-n iad!.

De-ar curge sângele pârău,

Nebiruit e braţul tău

Când morţii-n faţă nu tresari!

Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari

Când râzi de ce se tem mai rău

Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?

Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,

Zamolxe, c-un întreg popor

De zei, i-am întreba: ce vor?

Şi nu le-am da nici lor pământ

Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!

E rău destul că ne-am născut:

Dar cui i-e frică de război

E liber de-a pleca napoi,

Iar cine-i vânzător vândut

Să iasă dintre noi!.

Eu nu mai am nimic de spus!

Voi braţele jurând le-aţi pus

Pe scut! Puterea este-n voi

Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,

Că zeii sunt departe, sus,

Duşmanii lângă noi!