Video „În Prim-Plan” - Experiențe pe tărâm american! 9 luni trăite cu dorul de casă

99
< 1 min citire
„În Prim-Plan” - Experiențe pe tărâm american! 9 luni trăite cu dorul de casă - in-prim-plan-1780316008.webp
În cadrul emisiunii „În Prim-Plan”, de la Antena 3 Constanța, elevul Raul Babi a fost invitatul realizatoarei Alina Gâju.
Zoom-ul a fost pus astăzi pe experiența unică trăită de tânărul constănțean în Statele Unite ale Americii, unde a petrecut nouă luni în cadrul unui program educațional. Discuția a adus în prim-plan provocările adaptării la un nou sistem de învățământ, diferențele culturale întâlnite peste ocean, dar și lecțiile de viață acumulate departe de familie și prieteni.
În cadrul emisiunii au fost abordate experiențele care i-au marcat parcursul în America, modul în care a reușit să se integreze într-un mediu complet diferit, activitățile la care a participat și perspectivele pe care această perioadă i le-a oferit. Totodată, Raul Babi a vorbit despre dorul de casă, despre provocările vieții departe de cei dragi și despre felul în care această experiență l-a ajutat să se maturizeze și să privească altfel viitorul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1237 secunde