Video ANSVSA lansează Comandamentul Estival Regional 2026 la Cazinoul din Constanța

224
3 min citire
ANSVSA lansează Comandamentul Estival Regional 2026 la Cazinoul din Constanța - c7a21bb31e674db2be842cab03ab7a2e-1781518648.webp
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prin reprezentanții din județele Constanța și Tulcea, desfășoară luni, 15 iunie, la Cazinoul din Constanța, evenimentul de lansare a Comandamentului Estival Regional 2026, începând cu ora 13:00.
La eveniment participă oficialități ale administrației județene și instituții de ordine publică, printre care vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Răzvan Filipescu, și chestorul de poliție Cornel Mototolea, din cadrul IPJ Constanța.
Potrivit autorităților, structura regională are rolul de a coordona și intensifica acțiunile de control pe durata sezonului estival, în special în unitățile de alimentație publică, hoteluri, pensiuni și piețe, pentru prevenirea cazurilor de toxiinfecție alimentară și verificarea respectării normelor de igienă și siguranță alimentară.
Comandamentul acoperă atât zona litoralului românesc, cât și traseele din Delta Dunării, urmând să coordoneze controalele pe întreaga durată a sezonului turistic.
Dacă până anul trecut aveam un comandament estival doar în zona Constanței, și ne-am atins dezideratul de a avea zero toxiinfecții alimentare, iată ca anul acesta mergem cu același deziderat la nivel regional. Salut prezența autorităților și mă bucură acest lucru pentru ca înțeleg ce înseamnă ANSVSA. ANSVSA reprezintă garantul securității alimentare la nivel național. Am preluat mandatul la 1600 focare Pestă Porcină Africană și astăzi avem mult mai puține, am trecut prin toate peștele și infecțiile (pesta micilor rumegătoare și altele). Ne asigurăm că ceea ce ajunge pe masa consumatorului sunt bune de consum", a precizat Alexandru Bociu, președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). 
În cadrul evenimentului de lansare a Comandamentului Estival Regional 2026, a luat cuvântul și subprefectul județului Constanța, Șenol Ali, care a subliniat importanța colaborării dintre Instituția Prefectului și autoritățile implicate în desfășurarea controalelor din sezonul estival.
Acesta a evidențiat faptul că parteneriatul dintre instituții contribuie la sprijinirea mediului de afaceri de pe litoral și la buna desfășurare a activităților specifice sezonului turistic.
Cu dumneavoastră direct intrăm în colaborare la nivelul instituției Prefectului. Avem multe activități comune care vin în sprijinul antreprenorilor noștri de pe litoral. Am ajuns la a cincea ediție a acestui comandament și de la an la an crește și vine în sprijinul antreprenorilor din această regiune istorică", a declarat Șenol Ali.
Subprefectul a precizat că participă la eveniment în numele prefectului Adrian Teodor Picoiu, transmițând mesajul de susținere al acestuia pentru activitatea Comandamentului Estival.
Mă aflu aici în numele prefectului Adrian Teodor Picoiu, care vă transmite sincere salutări și sprijinul de care aveți nevoie. Întotdeauna veți regăsi ușa deschisă și vom găsi împreună soluțiile optime", a mai spus Șenol Ali.
Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Răzvan Filipescu, a transmis un mesaj de bun venit participanților la lansarea Comandamentului Estival Regional 2026 și a evidențiat colaborarea dintre autorități în domeniul siguranței alimentare.
Vreau ca în numele Consiliului Județean Constanța să vă urez «Bine ați revenit în Constanța!» și să vă transmit tot respectul domnului președinte Florin Mitroi. Ne sunteți prieteni dragi și am făcut foarte multe lucruri împreună", a declarat Răzvan Filipescu.
Acesta a subliniat și rezultatele obținute prin colaborarea dintre instituții.
Am fost gazda delegațiilor internaționale și prin colaborare interinstituțională am reușit să creștem calitatea standardelor în domeniul siguranței alimentare. Am îndrumat fermierii și am promovat puncte gastronomice locale", a mai precizat vicepreședintele CJ Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0391 secunde