Selecționerii naționalei feminine de handbal au anunțat lotul pentru JO 2008

15 pentru un titlu olimpic

193
2 min citire
Selecționerii naționalei de handbal feminin a României, Gheorghe Tadici și Dumitru Muși, au anunțat, ieri, lotul pentru Jocurile Olimpice de la Beijing. "Scheletul" provine de la Oltchim, iar jucătoarele sacrificate sunt Raluca Ivan și Camelia Balint.
Lista oficială cu cele 15 sportive ce alcătuiesc lotul României pentru JO de la Beijing 2008 a fost trimisă, ieri, Comitetului Olimpic și Sportiv Român de către Federația Română de Handbal.
Selecționerii Gheorghe Tadici și Dumitru Muși vor miza la competiția asiatică pe Luminița Huțupan Dinu, Tereza Tamaș, Talida Tolnai (portari), Valentina Elisei Ardean, Ramona Maier, Ada Olteanu Nechita, Ionela Gâlcă Stanca, Florina Bârsan, Carmen Amariei, Adina Meiroșu Fiera, Cristina Neagu, Valeria Beșe, Narcisa Lecușanu, Aurelia Brădeanu și Mihaela Ani-Senocico.
Două dintre jucătoarele care au efectuat pregătirea de vară cu lotul tricolorelor, Raluca Ivan, de la Oltchim Rm. Vâlcea, și Camelia Balint, de la HCM Baia Mare, nu au prins trenul de Beijing, tehnicienii renunțând la serviciile lor în ultimul moment.
"A fost o decizie grea, pentru că nu e ușor să-i spui unei jucătoare care visează dintotdeauna să ajungă la Jocurile Olimpice că nu mai are loc în lot. Ivan și Balint vor rămâne acasă, dar vor continua pregătirea și vor fi soluții de rezervă în cazul în care, până la plecarea spre China, se va accidenta o jucătoare. Nu am renunțat la ele pentru că au avut un randament scăzut, ci doar pentru că am dorit să fie un echilibru între apărare și atac", a declarat secundul Muși.
Tehnicianul constănțean a explicat că, în conformitate cu regulile impuse de Comitetul Olimpic Internațional, la JO pot face deplasarea și pot fi înscrise pe foaia de joc doar 14 jucătoare. A 15-a - cel mai probabil Talida Tolnai - va fi rezervă și va fi folosită doar după faza grupelor.
Săptămâna aceasta, "dublă" amicală cu Ungaria
Săptămâna aceasta, handbalistele tricolore sunt cantonate la Cluj, unde vor susține, mâine, de la ora 19, un meci test în compania reprezentativei Ungariei. Revanșa cu maghiarele este programată la Debrecen, vineri, 18 iulie, tot de la ora 19. Ultimele amicale premergătoare Jocurilor Olimpice vor avea loc în Franța, între 23 și 28 iulie, turneu la care vor mai participa echipa țării gazdă, campioana mondială Rusia și Brazilia.
"Echipa va pleca spre Beijing pe 1 august. Fetele și-au ales singure căpitanul, în persoana Valeriei Beșe, aceasta fiind și portdrapelul delegației olimpice a țării noastre. Sperăm să fim feriți de accidentări, pentru că mai putem efectua schimbări în componența lotului doar până în data de 1 august", a declarat Dumitru Muși.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0299 secunde