27 de echipe s-au înscris în Liga a II-a

471
27 de echipe s-au înscris în Liga a II-a - 27echipeliga2-1437504841.jpg

Articole de la același autor

Luni, 20 iulie, a fost ultima zi de înscriere în ediția 2015-2016 a Ligii a II-a. Conform site-ului oficial al Federației Române de Fotbal, 27 de echipe vor lua startul în noul sezon al Ligii a II-a, printre care și FC Farul Constanța. Printre cele 27 de formații, se află cinci promovate din Liga a III-a și cele șase echipe care au retrogradat din Liga I. 


"Cluburile CF Brăila și Academica Argeș au formulat cereri în temeiul articolului 4 din ROAF, solicitând schimbarea formei juridice a cluburilor, urmând ca, în situația în care vor primi aviz pozitiv, să participe în competiții sub denumirile de ACS Dacia Unirea Brăila, respectiv FC Clinceni", se arată pe site-ul FRF. 


Iată care sunt cele 27 de echipe: ACS Berceni, Bucovina Pojorâta, Dacia Unirea Brăila, Academica Argeș (FC Clinceni), FCM Baia Mare, Rapid CFR Suceava, Șoimii Pâncota, UTA Bătrâna Doamnă, ACSM Râmnicu Vâlcea, Chindia Târgoviște, Dunărea 2005 Călărași, SC Bacău, CS Balotești, FC Bihor Oradea, FC Caransebeș 1913, FC Olimpia 2010 Satu Mare, Gaz Metan Mediaș, Metalul Reșița, CS Mioveni, Gloria Buzău, Oțelul, FC Brașov, Ceahlăul, FC Farul Constanța, Rapid, Universitatea Cluj SA, Unirea Tărlungeni.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4117 secunde