Daniel Asaftei a reprezentat România la Campionatul Mondial de Unifight

A luptat în ciorapi, mai ceva ca la Mărășești!

2047
A luptat în ciorapi, mai ceva ca la Mărășești! - 5efbc7ade455bf32fcaf601a75dbc0ee.jpg

Articole de la același autor

Când vine vorba de fapte de eroism, românii nu se dezmint. Constănțeanul Daniel Asaftei s-a luptat ca un paraleu la Campionatul Mondial de Unifight al "Internelor"
și, dacă ar fi avut echipamentul corespunzător, ar fi ajuns cu siguranță pe podium.
Sportivul Daniel Asaftei, de la CS Marina - Academia Navală "Mircea cel Bătrân", s-a numărat printre eroii ediției de anul acesta a Campionatului Mondial de Unifight, competiție rezervată luptătorilor ce activează în ministerele de Interne și Administrație, găzduită de capi-tala Belarusului, Minsk.
Supervizat de antrenorul său, George Ungureanu, Daniel a debutat cu o victorie în fața unui sportiv din Georgia, însă a pierdut duelul secund, după un meci de poveste, în compania unui repre-zentant al țării gazdă.
Organizatorii campionatului nu i-au permis lui Daniel să folosească adidașii din dotare, așa că sportivul constănțean a trebuit să evolueze în ciorapi! Din această cauză, la trecerea pe bârnă, a alunecat, a căzut și a fost nevoit să reia traseul.
A ajuns în cele din urmă în ring, dar a demarat lupta nu de la 0-0, ci de la 0-5. Chiar și în ciorapi, s-a bătut la un leu-paraleu, și-a dominat adversarul cu jocul de picioare și a redus uluitor din diferență, până la 7-9. Adversarul său a tras cât a putut de timp, prin orice mijloace, și tabela a "înghețat" la acest scor. Daniel a fost eliminat, iar sportivul din Belarus a continuat con-cursul, oprindu-se în fi-nală, unde a cucerit me-dalia de argint.
Dacă ar fi avut un echi-pament corespunzător, Daniel Asaftei și-ar fi sporit considerabil șansele de a urca pe podium. În plus, constănțeanul s-a pregătit pentru Mondiale doar în sală, iar la turneu, accent deosebit s-a pus pe evoluția de pe pista cu obstacole.
La ediția 2010 a CM, au parti-cipat sportivi reprezentând 14 națiuni, practicanți de MMA, box, lupte, karate, judo, etc. De altfel, constănțeanul a declarat că, la Minsk, a fost cel mai puternic concurs al carierei.

Unifight - luptă universală (universal fight) - este un sport desprins din pentatlonul militar. Acesta cuprinde două etape consecutive, bazate pe întrecerea fizică: prima se referă la parcurgerea pistei cu obstacole și include proba de tir, în timp ce a doua etapă constă în lupta corp la corp pe ring, la doar un minut după parcurgerea primei probe, eliminatorie.
Pista cu obstacole are o lungime de 60 de metri și conține mai multe elemente, precum trunchiuri inegale, bârnă, gard, scară orizontală, barieră, panou țintă pentru armă de foc și pentru mânuirea cuțitului, cilindru orizontal, plasă marină-rească și frânghie de gimnastică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3288 secunde