Adio, domnule Profesor Mihai Naca!

Mă întristează profund vestea dispariției antrenorului emerit Mihai Naca. Sufletul mi-a plâns, căci s-a stins "Nea Nacu", cel mai mare antrenor al meu, alăturându-se lui "Nea Năiță Ghiondea", antrenorul meu de la juniori la clubul Steaua, unul dintre "picioarele de aur" ale României, care l-a pregătit și pe Sandu Penciu.

Mă apropii familiei, în aceste zile de doliu cu sincere condoleanțe, iar stingerea sa ne lasă dezolați. A mai căzut un stejar al rugby-ului românesc și doresc să împărtășesc cu constănțenii gândurile mele printr-o scrisoare de evocare.

Nea Nacule, te-ai dus acolo, lângă alți băieți ai dumitale, colegii mei Cristea, Celea, Daraban, Dinu, Podaru, celebrii jucători făcând parte din acel XV de aur al Farului, și, încetul cu încetul, te vom însoți, căci nimeni nu este etern pe pământ, dar ceea ce-ai lăsat generațiilor va rămâne pururea amintirilor.

Amintirile nu se șterg și tradiția rugby-ului de calitate va continua. Râdeai cu modestie când îți spuneam că ai inventat coachingul, tehnica pe care o practicai în 1974 în România și pe care o denumeam cu inocența vârstei "un fel de strategie a lui Naca". Această tehnică particulară a început să fie aplicată în Franța abia în 1985. Jumătate din cariera mea sportivă petrecută în această țară mi-a permis să fac o comparație între tine și celebrii antrenori francezi, realizând spiritul de avangardă pe care îl aveai, participând la faima României, care era considerată printre primele șase națiuni europene.

Mă afectează faptul că, după gloria adusă rugby-ului dobrogean - șase titluri de campioană și vicecampioană mondială, Farul jucând finala Mastersului din 1997 -, în ultimul timp, ai fost neglijat, uitat, nefrecven-tat de noua conducere a rugby-ului, printre care puteai să ai locul de onoare pe care îl meritai.

Te găseam la stadion, la ore neașteptate, fie iarnă, fie vară, iar la chestionările mele răspundeai laconic: "Ce să fac, măi Ioane, unde naiba să mă duc? Aici mi-am petrecut toată tinerețea, mi-ați mâncat zilele… de golani, dar ce mari jucători ați fost!"

Meritul tău de pionier al rugby-ului modern este cu atât mai mare într-o vreme când acest sport era amator și practicat la dimensiune spectaculoasă. Ai știut cu talent de un adevărat coach să apropii jucătorii de valoare, copii tăi cum ne numeai, într-o osmoză colectivă, spunând "eu nu am nevoie de jucători buni, am nevoie de cei mai buni". Acestui principiu te-ai dăruit, având rezultatele scontate.

Pentru a nu se așterne praful uitării pe acest sport, monumentul "Rugby Memorial" va fi construit cu sau fără sprijinul autorităților, și ți-o promit, știi că am fost tot timpul un rebel! Regret că nu poți fi prezent fizic la vernisaj, ca prima persoană care mi-a aprobat această inițiativă, dar numele tău va străluci în majuscule pe soclu, "remember" exemplu tuturor generațiilor care ar trebui să practice rugby-ul "a la Naca", pentru a rămâne în memoria colectivă, pentru că cei care nu au istorie n-au viitor!

Adio, domnule Profesor!