Pilotul bucureștean Adrian Teslovan a obținut prima sa victorie în Campionatul Național de Super Rally, după ce s-a impus în etapa a doua a sezonului, Trofeul Mihai Leu, desfășurată duminică pe un traseu urban din centrul municipiului Hunedoara. În urma acestui succes, el a devenit noul lider al clasamentului general.
Etapa a debutat vineri seară cu startul festiv, unde mii de spectatori au venit să îi vadă pe piloții înscriși în competiție.
La finalul serii, un spectaculos joc de drone, dedicat memoriei lui Mihai Leu, precum și un foc de artificii au luminat cerul Hunedoarei, într-unul dintre cele mai emoționante momente din istoria motorsportului românesc.
La volanul unui Hyundai i20 N Rally2, special pregătit pentru raliuri și evaluat la peste 200.000 de euro, Adrian Teslovan a dominat etapa din orașul natal al lui Mihai Leu încă din antrenamente.
El a obținut cel mai bun timp în fiecare dintre cele trei manșe, cea mai rapidă fiind parcursă în 2 min 37 sec 070/1000.
Tot pe o mașină de raliu de ultimă generație, un Skoda Fabia Rally2, Vali Porcișteanu a încheiat antrenamentele cu al doilea timp, la doar nouă zecimi de secundă de lider, în timp ce podiumul a fost completat de Alexandra Teslovan, fiica lui Adrian Teslovan, cronometrată în 2 min 38 sec 054/1000.