819 competitori (317 seniori și 448 juniori) din 41 de țări, printre care și România, s-au întrecut în "Armeetz Arena" din Sofia (Bulgaria), la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică, ajuns la a 12-a ediție, și la a 5-a ediție a World Age Group, rezervată juniorilor.
Reprezentanții României au reușit o performanță frumoasă la Sofia: șapte medalii, două aur, două argint și trei bronz, tricolorii acumulând cele mai multe medalii din competiție. Miza suplimentară a acestor întreceri a fost și calificarea pentru a 9-a ediție a Jocurilor Mondiale din 2013, care se vor desfășura la Cali (Columbia).
Primele zile ale Mondialelor au fost rezervate juniorilor, iar Ștefan Huștea, de la CS Farul, a reușit să obțină medalia de argint la proba de individual masculin (18.200 p.), fiind întrecut de bulgarul Barotev Tihomir (18.500 p.).
Performanța juniorului i-a inspirat pe seniorii "aerobici", care i-au urmat exemplul și au obținut tot o medalie de argint (19.213 p.), la secția "dance". De această dată, gimnaștii Chinei au reușit să ocupe primul loc pe podium (19.513 p.), oferind juriului o prestație tehnică superioară celei a românilor, dar și o vivacitate a mișcărilor forte ridicată. În componența naționalei României, am regăsit și doi sportivi de la CS Farul: Petru Tolan Porime și Anca Surdu.
În ziua a doua de concurs, România a câștigat, pentru a șasea oară, medalia de aur la echipe la un Campionat Mondial (2002 Kalpedia, 2004 Sofia, 2006 Nan-jing, 2008 Ulm, 2010 Rodez). Succesul a fost completat și de reușita "trio"-ului constănțean Valentin Mavrodineanu / Mircea Zamfir / Mircea Brânzea, care au obținut medalia de bronz, Co-reea ocupând locul 2, iar China locul 1.
Tot de la CS Farul provine și ocupanta locului patru la individual feminin: Corina Constantin, care, deși a avut o performanță apreciată, cu sărituri înalte și multiple piruete executate ca la carte, a ratat podiumul cu un punctaj de doar 0.1, în fața austriecei Lubov Gazov.
Ultima zi de întreceri a fost dominată de "aerobicii" români. La individual masculin, Mircea Zamfir a obținut medalia de argint, iar Mircea Brânzea - medalia de bronz, cei doi constănțeni fiind depășiți pe podium de spaniolul Ivan Parejo. După performanța băieților, a urmat și rândul perechii mixte Andreea Bogati / Valentin Mavrodineanu, care a cucerit medalia de aur. Fariștii au fost la egalitate de puncte cu campionii mondiali din 2010 (21.650 p.): cuplul spaniol Sara Moreno și Vincente Lli Lloris, însă românii au ieșit mai mult în evidență, fiind cotați mai bine de către juriu la prezența artistică (9.150 - 8.750).
Nu în ultimul rând, grupul băieților, cu cinci constănțeni (Valentin Mavrodineanu, Mircea Zamfir, Petru Tolan Porime, Mircea Brânzea și Marius Gavriloaie) titulari, a încheiat competiția cu o medalie de bronz, ratând argintul la doar 0.050 în fața reprezentaților Franței.
De asemenea, este de apreciat și performanța grupului de fete: Maria Luisa Pavel, Bianca Becze, Laura Cristache, și de la CS Farul: Anca Surdu, Andreea Bogati și Corina Constantin, care a obținut locul 5.
"Aerobicii" Farului sunt antrenați de Maria Fumea (seniori) și Cristiana Spânu (juniori).