După Universiada din China, în cantonament la Constanța

"Aerobicii" trag pentru aur la Europenele din noiembrie

993
După rezultatele deosebite obținute la Jocurile Mondiale Universitare din China, lotul național de gimnastică aerobică al României așteaptă cu moralul ridicat o nouă ediție a Campionatelor Europene, care se vor desfășura la București, în perioada 8-13 noiembrie.

Sportivii din lotul național se află, de câteva zile, la Con-stanța, fiind cazați la Hotel Sport. Conform informațiilor furnizate de antrenoarea Maria Fumea, ei se pregătesc dimineața la Mamaia, iar seara, la Complexul Sportiv Tomis din strada Flămânda.

Petru Tolan-Porime, Mircea Zamfir, Anca Surdu, Laura Cristache, Andreea Bogati, Tudorel Mavrodineanu, Corina Constantin, Delia Lăcătaru, Marius Petruse și Luiza Pavel au ca obiectiv podiumul Europenelor.

",Mergem la Campionatele Europene să demonstrăm că suntem cei mai buni. România trebuie să conștientizeze că are valoare!", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mircea Zamfir, completat de colega sa de lot, Anca Surdu: "Ne pregătim cu temeinicie și nu ne gândim decât că, la final, noi vom fi cei mai buni. Personal, îmi doresc să fiu sănătoasă și sunt sigură că rezultatele vor fi din ce în ce mai bune".

v v v

În ceea ce o privește pe antrenoarea Maria Fumea, aceasta a declarat, pentru "Cuget Liber", că, din păcate, dincolo de medaliile obținute la Universiada din China, a rămas cu un gust amar, fiindcă nu s-a putut asigura finanțarea antrenorului pentru deplasarea la importanta competiție.

"Sigur că, în aceste condiții, performanța a fost diminuată", a explicat Maria Fumea.

Antrenoarea a menționat că președintele Federației Inter-naționale de Gimnastică, Bruno Grandi, a venit special în China pentru a vedea gimnastica aerobică, fiind profund impresionat de as-censiunea acestei discipline sportive.

Marian NEDELEA

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3887 secunde