Alexandru Neagu, cel mai bun la Europenele de Kung-Fu

228

Articole de la același autor

Capitala Bulgariei, Sofia, a găzduit, timp de trei zile, întrecerile unui turneu puternic: "2-nd European Kung-Fu Open Championship", la care au participat 160 de sportivi - copii, cadeți, juniori și seniori - reprezentând șapte națiuni. Concursul a fost organizat sub tutela și cu sprijinul Academiei de Poliție de la Sofia, care a aliniat la start un lot de sportivi și mai mulți oficiali ai academiei.

Cu un număr total de 29 de medalii, din care 14 de aur, 7 de argint și 8 de bronz, delegația României s-a clasat pe locul II, după Bulgaria, locul I după numărul de medalii de aur, dar înaintea Azerbaidjanului, care a obținut locul III.

Demn de remarcat, Alexandru Neagu, de la CSU Neptun Constanța, în urma evoluției sale, a fost declarat cel mai bun sportiv din campionat și a primit o diplomă specială și o cupă.

Iată-i și pe constănțenii care și-au trecut în palmares titlurile de campioni europeni: Alexandru Neagu (CSU Neptun) - Light-Fighting Sanda, seniori, -70 kg; Georgiana Andreea Pavel (CSU Neptun) - Light-Fighting Sanda, senioare, -55 kg; Leonardo Savioli (CS Noua Generație Mangalia) - Tuishou, cadeți, -60 kg; Beatrice Roșăneanu (CS Marea Neagră) - Tuishou, copii 12-13 ani, -50 kg; Tudor Bocai (CS Marea Neagră) - Tuishou, copii 12-13 ani, -50 kg și Taolu Tradițional, copii 12-13 ani; Andrei Romu Oltean (CS Marea Neagră) - Taolu Tradițional, copii 10-11 ani; Giovani Savioli (CS Noua Generație Mangalia) - Tuishou, copii 8-9 ani, -40 kg și Light-Fighting Sanda, copii 8-9 ani, -40 kg; Vlad Bocai (CS Marea Neagră) - Tuishou, copii 8-9 ani, +40 kg; Cătălin Cercel (CS Marea Neagră) - Tuishou, copii 8-9 ani, -30 kg și Light-Fighting Sanda, copii 8-9 ani, -40 kg; Iustin Valentin Iordache (CS Marea Neagră) - Light-Fighting Sanda, copii 6-7 ani, -30 kg; Mihai Alexandru Stoica (CS Noua Generație Mangalia) - Tuishou, copii 6-7 ani, -25 kg.

"Considerăm că am obținut rezultate foarte bune, unii dintre sportivi reușind să câștige medalii de aur la două probe diferite, ceea ce ne bucură și ne dă speranțe pentru un viitor bun al Kung-Fu-ului din România. Chiar dacă nu am avut un lot mare, la multe categorii am reușit să ne impunem și să fim apreciați de către oficialii și participanții la campionat", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Marea Neagră, Florin Iordănoaia.

Deplasarea sportivilor constănțeni la competiția de la Sofia a fost sprijinită de către Universitatea Maritimă din Constanța (rector, Violeta Ciucur) și CS Marea Neagră.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 26 Iunie 2013
Stire din Sport : Aikido Aikikai - seminar de vară
Pagina a fost generata in 0.3354 secunde