Amânarea meciului cu Farul s-a întors ca un bumerang împotriva lui Dinamo

460
3 min citire
Constantin Gache, antrenorul Farului, crede că, în meciul cu Lazio, Dinamo a avut mai mult de pierdut decât de câștigat de pe urma amânării partidei de campionat cu "rechinii".
"Aseară (n.n. - marți seară), s-a dovedit că amânarea meciului cu noi nu i-a ajutat neapărat. Eu cred că, dacă ar fi jucat, alta ar fi fost situația. Din mai multe puncte de vedere. Ar fi trecut altfel timpul și pentru jucători, întrucât mentalitatea fotbaliștilor români este precară. Psihologic, suntem la pământ. Apoi, le trebuia o partidă, să joace, să se obișnuiască cu competiția, cu meciurile. Mi-am dorit din tot sufletul să se califice Dinamo, ca și Steaua, de altfel. Ținem cu fotbalul românesc, suntem buni români, dar nu pot să nu remarc că, împotriva lui Lazio, lui Dinamo i-a cauzat întreruperea", a declarat Constantin Gache.
Pentru tehnicianul farist e clar că Dinamo și-a amânat meciul cu Farul nu pentru a pregăti partida cu Lazio, căci "era o pauză destul de mare între meciul nostru și cel cu italienii", ci pentru că avea mulți jucători accidentați și se temea să nu rateze victoria cu "rechinii".
După ce că nu a obținut nimic din această amânare cu cântec, cum s-ar zice, cine sapă groapa altuia cade singur în ea, Dinamo a și sco-s-o din ritm pe Farul.
"Amânarea meciului ne-a afectat mai mult pe noi. Aveam un moral bun, Dinamo ar fi jucat puțin și cu gândul la meciul cu Lazio, dar asta este, mergem înainte", a mai spus Gache.
Încă nu s-a stabilit când se va juca restanța Farul - Dinamo, dar se aude că lui Dinamo nu i-ar conveni data de 12 septembrie, când s-ar vedea văduvită de câțiva internaționali, convocați pentru amicalul Germania - România.
"Încă nu știm sigur data, se discută. Steaua și Dinamo nu vor să joace atunci? Dar pe noi nu ne întreabă nimeni? Nu e normal așa ceva", punctează antrenorul Farului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0275 secunde