"Amiralul" Patzaichin continuă războiul cu federația

428
Fostul antrenor al lotului de kaiac-canoe al României, Ivan Patzaichin, a protestat, prin intermediul unui comunicat de presă, față de conducerea Federației Române de Kaiac-Canoe, pentru că numele său a fost trecut pe site-ul oficial al FRKC fără să i se fi cerut acordul.
"Am constatat cu surprindere că, pe site-ul Federației Române de Kaiac-Canoe, figurez în componența Biroului Federal, Biroului Executiv al Biroului Federal și Comisiei Centrale de Competiții, ca urmare a decesului domnului Zaharia Cioară. Consider că, date fiind circumstanțele în care s-a produs renunțarea mea de a mai colabora în vreun fel cu actuala conducere a FRKC, ar fi fost firesc să mi se ceară acordul de a fi inclus în componența acestor structuri de conducere", a precizat Patzaichin.
"Amiralul" a menționat că nu a fost înștiințat în mod oficial de faptul că a fost cooptat în structurile FRKC: "Mi se pare inacceptabilă chiar și simpla inserare a numelui meu pe un site, alături de persoane ale căror competențe și bunăcredință le contest în continuare. Țin să precizez că, nici până în acest moment, nu am fost înștiințat în mod oficial de aceste decizii care mă vizează și pe care le resping fără ezitare. Mulțumesc celor 13 membri care și-au asumat riscul de a-mi acorda voturile lor și țin să-i asigur că le apreciez gestul de onoare".
Tehnicianul a solicitat imperativ să se ia măsuri, pentru că numele său este asociat cu actuala conducere a federației de specialitate.
"Solicit conducerii federației să ia măsurile legale care se impun, întrucât refuz categoric să cauționez cu numele și reputația mea actuala echipă care s-a instalat în mod discutabil în fruntea federației. Țin să-i asigur pe cei care s-au îndoit de verticalitatea mea că nu voi fi niciodată părtaș la declinul acestui minunat sport, pe care l-am slujit timp de 43 de ani cu onestitate și devotament și care mi-a adus și ne-a adus atâtea momente de satisfacție și mândrie", a încheiat Patzaichin.
Fostul campion olimpic a demisionat de la conducerea lotului național de kaiac-canoe, la jumătatea lunii septembrie, motivându-și gestul prin faptul că s-a urmărit îndepărtarea sa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5883 secunde