Ana Maria Popescu a câștigat pentru a patra oară Cupa Mondială la spadă

149
Ana Maria Popescu a câștigat pentru a patra oară Cupa Mondială la spadă - anamariapopescubranza-1594573116.jpg

Articole recomandate

Sportiva Ana Maria Popescu a câștigat pentru a patra oară în carieră Cupa Mondială la spadă.


Românca a terminat prima în clasament, cu 176.000 de puncte, fiind urmată pe podium de brazilianca Nathalie Moellhausen (157.000 de puncte) și de chinezoaica Sun Yiwen (149.000), relatează stirileprotv.ro. 


Ana Maria Popescu a mai triumfat de trei ori în această competiție, în 2007-2008, 2008-2009 și 2012-2013.


Cu aceste patru titluri, Ana Maria Popescu devine cea mai titrată spadasină din istoria Cupei Mondiale, depășindu-le pe franțuzoaica Laura Flessel și pe Emese Szasz-Kovacs (din Ungaria), ambele cu cîte trei victorii finale.


Decizia de acordare a titlurilor pe anul 2020 încă din această lună a fost luată de Federația Internațională de Scrimă pentru că multe competiții nu au putut fi organizate din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel FIE a decis ca scrimerii câștigători ai clasamentelor anuale 2020 la juniori și seniori, individual și pe echipe, să fie declarați în funcție de rankingul mondial de la nivelul lunii martie 2020, atunci când a fost oprită activitatea competițională.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7945 secunde