Andrei Pavel părăsește repede turneul de la Lyon

297
2 min citire
Tenismanul constănțean Andrei Pavel a ratat calificarea în optimile de finală ale turneului International Series de la Lyon (Franța), competiție de sală, dotată cu premii în valoare totală de 680.250 de euro. "Cneazul" a fost eliminat de către Gilles Simon în chiar primul tur, după 90 de minute de joc francezul, cap de serie nr. 8, impunându-se în trei seturi, scor 6-2, 2-6, 6-1.
În setul întâi, Simon a jucat foarte bine din spatele terenului, a lovit năprasnic când cu forehand-ul, când cu reverul cu două mâini, nelăsându-i prea multe șanse constănțeanului. Pavel s-a trezit în parțialul secund, a început să servească tot mai bine, reverul a funcționat aproape perfect și jocul s-a schimbat radical: 6-2 pentru român. Din păcate, setul al treilea a fost unul de coșmar pentru Andrei, francezul a profitat de greșelile neforțate și a câștigat lejer, cu 6-1.
Pentru prezența pe tabloul principal, Andrei Pavel a primit 6.755 de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0315 secunde