Perechea Andrei Pavel / Horia Tecău (România) a ratat calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Andrei Pavel și Horia Tecău au fost învinși, ieri, în optimi, cu scorul de 2-6, 2-6, de polonezii Mariusz Fyrstenberg și Marcin Matkowski, favoriții nr. 6. Partida a durat doar 54 de minute și n-a avut istoric. 4-0 la break-uri,
60-34 la puncte și 83% - 51% procentaj de reușită al primului serviciu în favoarea leșilor, mingiile acestora prinzând viteze chiar și de 212 km/h.
Pentru prezența în optimi, cei doi tenismeni constănțeni au primit 31.245 de dolari.
Nici perechile Monica Niculescu / Sorana Cîstea (România, nr. 14) și Edina Gallovits (România) / Arantxa Parra Santonja (Spania) nu au avut mai mult succes, fiind eliminate, sâmbătă, în turul secund al Australian Open, țara noastră rămânând, astfel, fără reprezentanți în competiția seniorilor de la antipozi.
Monica și Sorana au pierdut în fața cuplului Nathalie Dechy (Franța) / Mara Santangelo (Italia), 3-6, 3-6, în timp ce Edina și partenera sa au cedat, 1-6, 2-6, în fața favoritelor nr. 1, Cara Black (Zimbabwe) și Liezel Huber (SUA).
Ieri, au debutat și întrecerile turneului de junioare. Cap de serie nr. 2, Ana Bogdan a învins-o, în primul tur, pe australiana Ashling Sumner, scor 6-2, 6-1, urmând
a juca în faza secundă cu Alexandra Krunic (Serbia), iar Elena Bogdan o întâlnește în runda inaugurală pe ucraineanca Maryna Zanevska.
Opt capi de serie - out de la Melbourne!
Opt capi de serie, cinci în competiția masculină și trei în cea feminină, au fost eliminați, sâmbătă, în turul al treilea de la Australian Open.
Victimele sunt Nicolas Almagro (Spania, nr. 17), Igor Andreev (Rusia, nr. 18), Radek Stepanek (Cehia, nr. 22), Richard Gasquet (Franța, nr. 24) și Jurgen Melzer (Austria, nr. 31), respectiv Flavia Pennetta (Italia, nr. 12), Amelie Mauresmo (Franța, nr. 20) și Alona Bondarenko (Ucraina, nr. 31).