"Arbitrul aplică ROAF-ul, nu-l completează"

687
< 1 min citire
În cazul celor petrecute la Iași se aplică doar prevederile articolului 44 ("Teren neregulamentar") din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice. Nu intervine articolul 83 din Regulamentul Disciplinar, cel invocat de ieșeni, arbitrul fiind obligat să aplice ROAF-ul, nu "disciplinarul". Însă, în ediția pe 2008 a ROAF, a intervenit o greșeală. La alineatul 1, sunt prevăzute patru subpuncte, f), g), h) și i), iar la alineatul 2 se face referire la alte litere, și doar trei, de la a la c!
"Este o greșeală de adnotare, iar arbitrul nu este autorizat să completeze Regulamentul, ci să îl aplice. Nu suntem noi responsabili de erorile și omisiunile din ROAF. Însă, peste toate acestea, la același alineat 2 de la articolul 44 din ROAF se menționează că termenul de remediere a deficiențelor este de maximum 30 de minute. «Maximum» înseamnă că termenul indicat nu poate fi depășit, dar arbitrul poate hotărî terminarea partidei mai devreme. Arbitrul decide cât timp așteaptă, dar nu mai mult de termenul maxim. Să ne amintim de meciul Rapid - PSG, când arbitrul a așteptat 15 minute, după care a fluierat finalul", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gheorghe Bosînceanu, președintele Consiliului Director al FC Farul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0315 secunde