Reunită la Cluj, echipa națională de handbal feminin a României a demarat ultimul stagiu de pregătire premergător Campionatului European. Generația Luminiței Huțupan Dinu dă asaltul de final.
La sfârșitul săptămânii, naționala feminină de handbal a României va participa la tradiționalul turneu dotat cu Trofeul Carpați, acesta fiind ultimul prilej pentru selecționerul Radu Voina de a stabili 7-le de bază pentru Campionatul European.
După ce, luni, s-au reunit la Cluj, handbalistele românce au efectuat, ieri, primul antrenament, singurele absențe fiind cele ale pivotului Ionela Gâlcă Stanca și interului Steluța Luca, cele două nereușind să răspundă convocării, din cauza problemelor medicale.
"Mi-am luat gândul de la prezența lor la lot, iar dacă se vor impune măsuri, este treaba federației. Pe Ionela nu am mai sunat-o, pentru că am încercat să o conving să revină de prea multe ori. Cu Steluța discutasem și îmi spusese că vine să joace la națională, dar, zilele trecute, mi-a spus că are mari dureri de spate și nu poate onora convocarea. Cu sau fără ele, mergem înainte, ne antrenăm, important este să nu avem accidentări și să progresăm", a declarat Voina, care a precizat apoi că cele două handbaliste nu vor evolua nici la Campionatul European.
La capitolul plusuri, selecționerul a trecut revenirea Cristinei Neagu, după o accidentare mai veche: "A revenit și e foarte bine. Chiar am felicitat-o după antrenament, pentru că se vede că muncește mult".
Lotul convocat de Radu Voina pentru Trofeul Carpați este următorul: Luminița Huțupan Dinu, Tereza Tamaș Pâslaru, Paula Ungureanu - portari; Camelia Balint, Valentina Elisei Ardean, Ramona Maier, Cătălina Cioarec, Adina Meiroșu Fiera, Cristina Neagu, Oana Șoit, Narcisa Lecușanu, Melinda Geiger, Carmen Amariei Lungu, Daniela Crap, Clara Vădineanu, Oana Manea și Florina Bârsan - în teren.
Programul Trofeului Carpați: vineri, 21 noiembrie: Germania - Ucraina (ora 17), România - Croația (ora 19); sâmbătă, 22 noiembrie: Croația - Germania (ora 17), România - Ucraina (ora 19); duminică, 23 noiembrie: Ucraina - Croația (ora 10), România - Germania (ora 12). Meciurile României vor fi transmise în direct de Sport.ro.
În drum spre Euro 2008, naționala tricoloră va mai susține două meciuri amicale, ambele cu Serbia, pe 28 și 29 noiembrie. Campionatul European va avea loc în Macedonia, în perioada 2-14 decembrie, iar România este repartizată în Grupa A, alături de Franța, Ungaria și Danemarca.