Astăzi, meciuri amicale: Viitorul - Delta și Săgeata - Călărași

957
Divizionarele secunde Viitorul Constanța, Delta Tulcea și Săgeata Năvodari susțin, astăzi, meciuri amicale. Viitorul și Delta joacă între ele, de la ora 18, la Ovidiu, în vreme ce, de la aceeași oră, Săgeata o întâlnește, la Năvodari, pe Dună-rea Călărași (Liga a III-a).
La mijlocul săptămânii viitoare, marți și miercuri, echipele constănțene din Liga a II-a intră în competiție în Cupa României, în faza a IV-a. Până atunci însă, Săgeata mai joacă o partidă de verificare, sâmbătă, 21 august, la Năvodari, cu CS Eforie (Liga a II-a).

Șchiopu și Barbu mai vor partide
În această săptămână, e posibil să susțină un meci sau chiar două și lotul care se pregătește la Farul sub comanda veteranilor Cristi Șchiopu și Ion Barbu.
"În partea a doua a săptămânii, am vrea să mai jucăm o partidă - două, joi, vineri sau sâmbătă. Să vedem dacă vom găsi adversari. Din lotul pe care l-am avut până acum, în jur de 20 de băieți, am renunțat la câțiva copii, rămânând cu 16, câți am avut azi (n.n. - ieri) la antrenament. În privința situației clubului, nu știm nimic, nu am vorbit cu nimeni. Așteptăm și noi să vedem ce se întâm-plă", a declarat, pentru "Cuget Liber", Ion Barbu.
Pregătirea de ieri s-a desfășurat de la ora 7 și de la această oră se va derula și în zilele următoare, ținând cont că stadioanele Farul și Farul II sunt ocupate dimineața și după-amiaza, la ore rezonabile din punctul de vedere al căldurii, de meciurile de la turneul "Stelele Estului". La antrenamentul de ieri, dintre jucătorii experimentați au participat Barbu, Buzea, Boghițoi, L. Mihai II și M. Posteucă, venind, pentru mișcare, și Fl. Lungu, care joacă la Eolica Baia.

Buzea, între Farul și Callatis
Florin Buzea s-a pregătit în ultimul timp la Callatis Mangalia, după care, vineri, 13 august, a jucat în lotul lui Șchiopu și Barbu în amicalul cu Eolica Baia, iar a doua zi s-a întors la Mangalia pentru disputa de verificare cu Săgeata. Nu a spus că a evoluat seara, astfel că a fost folosit titular, dar, după 25 de minute, a fost schimbat, dificultățile sale din joc fiind evidente.
Apoi, "ieri (n.n. - luni) și astăzi (n.n. - ieri), Buzea nu a mai venit la antrenamen-tele Callatis-ului. Conducătorii noștri vor lua legătura cu el ca să știm ce e de făcut. Însă probabil că situația sa se va clarifica doar în momentul când se vor lămuri lucrurile la Farul", a declarat, pentru "Cuget Liber", Cristi Cămui, antrenorul Callatis-ului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 14 August 2010
Stire din Sport : "Marinarii" plachează campioana
Pagina a fost generata in 0.3725 secunde