Atacul "cavaleriei ușoare" a eșuat
Articole de la același autor
Câteva sute de suporteri au venit, ieri la amiază, la Sala Sporturilor, pentru a le încuraja pe handbalistele de la CS Tomis în dificila partidă cu Rulmentul Brașov. Din păcate, nu au avut parte și de bucuria victoriei.
Constănțencele au început promițător, dar s-au stins după primele 15 minute, moment în care au condus pentru ultima oară pe tabelă, 7-6. Fără a impresiona în mod deosebit, ardelencele au preluat inițiativa, etalând un joc agresiv și, mai ales, speculativ, orice eroare a Tomisului transformându-se instantaneu în fază de gol. Astfel, la pauză, Rulmentul avea un avans consistent, 19-11.
Repriza a doua a aparținut gazdelor, dar tot ceea ce s-a putut a fost numai reducerea din handicap. Rulmentul s-a impus finalmente cu scorul de 30-26, fidel cu realitatea din teren.
Una peste alta, CS Tomis a arătat o creștere de formă, iar dacă nu ar fi ratat trei lovituri de la 7 m, nu ar fi aruncat de opt ori balonul în bară, portarii ar fi fost puțin mai curajoși și, per total, nu s-ar fi comis nouă greșeli neprovocate, atunci poate că șansele de a scoate un rezultat pozitiv s-ar fi mărit considerabil.
Pentru CS Tomis, au marcat Elena Seifer (10), Marina Tankaskaya (6), Ana Djafarova, Ionela Topa, Filipa Ackar (câte 2), Mihaela Pârâianu, Cristina Georgescu, Dorina Cărbune și Gabriela Szabo (câte 1). De partea cealaltă, s-au remarcat în special Ionela Gâlcă Stanca și Simona Gogârlă, ambele cu câte cinci reușite.
Partida dintre CS Tomis și Rulmentul a contat pentru programul etapei a șaptea de campionat și s-a disputat în avans, pentru că, în week-end, brașovencele vor disputa manșa secundă a turului trei al Cupei EHF, cu formația olandeză VOC Amsterdam.
Tot în avans, s-a mai jucat meciul CSM Ploiești - Oltchim Râmnicu Vâlcea 26-40.