Atenție la întoarcerea din vacanță. E plin de radare pe străzi

56
Atenție la întoarcerea din vacanță. E plin de radare pe străzi - radar-1462174278.jpg

Articole recomandate

Atenție șoferi! Poliția Rutieră nu doarme. Peste 400 de radare îi pândesc pe străzile din toată țara în aceste zile pe șoferii tentați să calce pedala de accelerație la întoarcerea din minivacanța de Paște. Și asta nu e tot. De la 1 mai amenzile au crescut și ele cu aproximativ 20 la sută odată, cu majorarea punctului de amendă de la 105 lei la 125 de lei.

Creșterea salariului minim pe economie de la 1.050 de lei/lună, la 1.250 de lei/lună, începând cu 1 mai 2016, aduce cu sine și o veste proastă: creșterea cuantumului amenzilor de circulație cu același procent, aproape 20%.

Valoarea punctului de amendă este calculată, potrivit legii, în funcție de salariul minim, respectiv 10% din acesta. Așadar, de la 105 lei, cât a fost până pe 30 aprilie, de ieri a ajuns la 125 lei.

De exemplu, conducerea unui autovehicul cu permisul de conducere expirat se va sancționa cu 6 – 8 puncte de amendă și sume cuprinse între 750 și 1.000 de lei.

Șoferul care nu poartă centura de siguranță va fi sancționat cu o amendă cuprinsă între 250 și 375 de lei și 2 sau 3 puncte de penalitate.

Mare atenție, așadar la întoarcerea din vacanță, pentru că 420 de radare sunt prezente în aceste zile pe șoselele din țară, ne informează realitatea.net



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4721 secunde