Mircea Sandu i-a "atins" pe unii dintre impresari

"Ați luat și de la vii și de la morți!"

418
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, ieri, că FIFA și UEFA lucrează la un nou regulament care îi va viza pe agenții jucătorilor, urmând ca aceștia să se numească intermediari.
"Există o serie de agenți de jucători care nu prea mai sunt agreați în lumea fotbalului, mă refer la FIFA și UEFA. Cele două instituții lucrează la un nou regulament al agenților, care se vor numi, dacă nu mă înșel, intermediari. Aceștia au găsit un teren fertil, au luat și de la vii și de la morți, iar aici nu vorbesc numai despre România. Au lăsat jucători de izbeliște, și-au luat drepturile și și-au văzut de drumul lor", a spus Sandu.
Președintele FRF, care s-a adresat, ieri, fotbaliștilor prezenți la reuniunea organizată de Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori pe probleme legate de fotbal, i-a sfătuit pe sportivi să își ia un avocat atunci când negociază semnarea unui contract.
"Atunci când primiți un contract sau când îl negociați, luați-vă un avocat și nu vă uitați la o sută sau două de euro pentru a face acest lucru. Un avocat vă protejează și veți câștiga mult mai mult. Nu vă duceți singuri, pe șmechereala președinților de cluburi, pe «foamea» voastră de a semna un contract și de a pune niște clauze favorabile în primă fază. Aceste clauze se pot întoarce împotriva voastră mai târziu", a afirmat Mircea Sandu.
La reuniunea AFAN au participat și fotbaliștii Andrei Mărgăritescu, Liviu Ganea, Adrian Mihalcea, antrenorul Viorel Moldovan, precum și mai mulți jucători de la cluburi din Liga a II-a.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 15 Decembrie 2010
Stire din Sport : Nu desființați echipa!
Miercuri, 15 Decembrie 2010
Stire din Sport : "Farul e ca Danemarca în 1992"
Marţi, 14 Decembrie 2010
Stire din Sport : "Sunteți ca niște fantome pe teren!"
Pagina a fost generata in 1.8065 secunde