Ceea ce ar fi trebuit să fie doar un simplu joc de rugby s-a transformat, din nefericire, într-un adevărat coșmar pentru jucătorii de la CS Cleopatra care au făcut, ieri, deplasarea la Focșani: vreme friguroasă, teren mocirlos, arbitraj defavorabil, tratament oribil din partea gazdelor.
Deși antrenorii Cleopatrei, Cristian Brănescu și Marian Nache, au propus amânarea meciului de la Focșani, cu LPS, restanță din campionatul Diviziei Naționale de rugby juniori sub 19 ani, arbitrul Bogdan Milița a decis să dea drumul jocului, deși vremea era câinoasă (frig, vânt, apoi lapoviță), iar terenul îndeplinea toate condițiile pentru o cultură de… orez.
Până la urmă, centralul a realizat că nu mai poate fi vorba de o confruntare sportivă și a fluierat finalul cu 12 minute mai devreme, la scorul de 8-0 pentru gazde. Prea târziu, pentru că jucătorii erau deja vineți de frig, iar doi dintre constănțeni, Graur și Bucevschi, au intrat în șoc hipotermic și au fost transportați de urgență cu ambulanța la spital.
"Vom face contestație și vom solicita rejucarea partidei. Nu ne deranjează că am fi pierdut, rugby-ul e doar un sport, dar nu admitem să fim tratați în asemenea hal. Arbitrul Milița ne-a dezavantajat în mod evident, în numeroase rânduri, ne-a tocat mărunt, iar președintele clubului gazdă, Victor Istrate (n.r. - vicepreședinte al Federației Române de Rugby, personaj despre care presa centrală a scris că ar fi implicat în afaceri dubioase cu terenuri în Vrancea), a vorbit foarte urât cu antrenorii noștri. Suntem foarte supărați și, dacă nu vom fi lăsați în pace, ne vom retrage din campionat. Să vină și să joace arbitrii și federația în locul nostru. Oricum, pe Milița îl vom recuza", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan.
Se mențin pe locul întâi în clasament
Echipa de start a Cleopatrei în pseudo-partida de la Focșani a fost următoarea: Zapan, N. Lascu, Graur, Pastramă, Bărăș, Damian, Y. Lascu, Munteanu, Bucevschi, Trandafir, Puișoru, Pîrvu, Gobjilă, Tiron, Ciucă. Au mai jucat: Călin și Popa.
În cealaltă restanță, Colegiul Național "Aurel Vlaicu" - Metrorex 10-3. În urma acestor rezultate, CS Cleopatra se menține pe locul întâi în clasament.