Gheorghe Bosînceanu, președintele consiliului director al FC Farul:

"Balaj și-a făcut datoria încă o dată"

478
Gheorghe Bosînceanu, președintele consiliului director al FC Farul, îl atacă pe arbitrul meciului cu Dinamo, Cristi Balaj, pe care îl acuză că, în timpul confruntării, a judecat cu balanțe diferite și, de câte ori a putut să le creeze "rechinilor" un dezavantaj, l-a creat. Farul va depune memoriu împotriva "fluierașului" din Baia Mare.

"M-a nemulțumit arbitrajul de la meciul cu Dinamo. Balaj a tratat diferențiat situații similare. Când Dinamo avea jucători jos, oprea partida, dar la noi nu se întâmpla așa. La faza golului, am avut un fotbalist accidentat și căzut, și nu oriunde, ci în careu. Iar Pătrașcu nu e jucătorul care să cadă ușor. S-ar putea să nu-l avem la dispoziție pentru următoarele 2-3 meciuri. Ne vom lămuri astăzi (n.n. - ieri), după ce va face un RMN. Mingea a trecut o dată sau de două ori prin zona unde era căzut Pătrașcu. Nu pot să cred că Balaj a lăsat întâmplător jocul să continue, în condițiile în care Pătrașcu avea sarcina să-l marcheze pe Cristea, cel care a și înscris", a declarat Gheorghe Bosînceanu, pentru "Cuget Liber".
În opinia oficialului farist, Balaj a dat o explicație "teribilă" pentru modul în care a judecat faza premergătoare golului: "Am înțeles că Balaj ar fi motivat că nu a oprit jocul pentru că l-ar fi văzut pe Pătrașcu ridicându-se. E o explicație teribilă, care îl face penibil pe Balaj. Cu câteva sezoane în urmă, când ne-a arbitrat la Constanța cu Rapidul, acel meci cu porțile închise, și-a bătut joc de meseria de arbitru. În meciul de ieri (n.n. - miercuri), cu Dinamo, de câte ori a putut să ne creeze un dezavantaj, ni l-a creat. Asta a făcut diferența, arbitrajul. Balaj și-a făcut din nou datoria. Vom depune cu siguranță memoriu împotriva sa, pentru că sunt câteva faze discutabile. Asta a fost evident".

Delegare contestată
Gheorghe Bosînceanu este nemulțumit și de trimiterea lui Balaj la meci, în condițiile în care arbitrul din Baia Mare nu corespundea noilor reguli de delegări și, în plus, era cunoscut ca unul dintre arbitrii de casă ai lui Dinamo.
"Suntem obișnuiți cu arbitraje favorabile echipelor din București, cu maniera câtorva arbitri, printre care și Balaj, pe care am reclamat-o în nenumărate rânduri. Inclusiv ieri (n.n. - miercuri), l-am sunat pe Ionuț Lupescu și i-am atras atenția că delegarea pare cusută cu ață albă, fiind împotriva regulii pe care a instituit-o, aceea de a căuta să delege brigăzi cât mai apropiate locului de desfășurare a meciului. Or, Balaj e din celălalt capăt al țării. În plus, este cunoscut ca unul dintre arbitrii de casă ai lui Dinamo, aceasta fiind opinia multor persoane din fotbal. Adică unii, mii, sunt nebuni, iar alții, puțini, dețin adevărul absolut?", s-a întrebat președintele consiliului director al FC Farul.

Averile arbitrilor
Gheorghe Bosînceanu are un mare semn de întrebare și în privința modului în care unii arbitri din România și-au clădit averile.
"De unde să-și fi făcut unii arbitri averi de milioane de dolari, când au puțin timp la dispoziție pentru a se implica în afaceri? Ei arbitrează la o săptămână sau la trei zile, bașca timpul pe care îl alocă pregătirii specifice (fizică, teoretică) și participării la diferite cursuri. Răspunsul la această întrebare ar trebui să îl dea organele abilitate ale statului. Balaj pare să fie unul dintre aceste cazuri", a arătat președintele Farului.

"Vrem doar să fim fluierați corect"
Gheorghe Bosînceanu ne-a declarat că Farul nu vrea decât să fie arbitrată corect, fiind multe cazurile, în ultimii ani, în care "cavalerii" și-au făcut de cap împotriva "rechinilor".
"Păcat că orașul nostru a promovat un vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, dar de care nu se sinchisește nimeni, când suntem dezavantajați - centrali, tușieri, alți responsabili CCA sau din alte structuri de conducere din fotbalul românesc. Nu-mi aduc aminte ca, până acum, Constanța să fi avut un reprezentant în structurile de conducere ale fotbalului românesc. Vrem doar să fim arbitrați corect. De când sunt eu la Farul, au existat nenumărate meciuri în care am fost evident nedreptățiți", ne-a spus Gheorghe Bosînceanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4581 secunde