Baschetul românesc, îndoliat. A murit fostul mare antrenor Constantin Moldovan

191
Baschetul românesc, îndoliat. A murit fostul mare antrenor Constantin Moldovan - 1-1640777373.jpg

Articole de la același autor

Este doliu în baschetul românesc, după ce unul dintre cei mai cunoscuţi antrenori, Constantin Moldovan, a încetat din viaţă, la vârsta de 78 de ani.

„Titi Moldovan, aşa cum era mai cunoscut printre apropiaţii şi prietenii din familia baschetului românesc, s-a stins din viaţă după o lungă şi grea suferinţă, medicii de la ATI declarând azi-noapte (n.r. - în noaptea de marţi, 28 decembrie, spre miercuri, 29 decembrie) decesul acestuia”, informează Federaţia Română de Baschet.

Născut în Ocna Mureş, în data de 4 februarie 1943, Constantin Moldovan şi-a dedicat întreaga viaţă baschetului, devenind un cunoscut şlefuitor de talente la echipele clubului CSS Steaua Bucureşti. După ce a ieşit la pensie, n-a renunţat la marea sa iubire, baschetul, şi a contribuit substanţial la înfiinţarea echipei de juniori a Colegiului Naţional „Aurel Vlaicu” Bucureşti, reuşind în 2010 să acceadă la turneul final de juniori după opt ani de absenţă consecutivă a echipelor din Bucureşti.

De-a lungul timpului, au trecut pe sub bagheta sa de formator sute de sportivi, mulţi dintre aceştia ajungând componenţi ai echipelor naţionale (33) sau ai echipelor divizionare. Printre sportivii de renume care au fost „şlefuiţi” de regretatul profesor Titi Moldovan, se numără internaţionalii Robert Reisenbuchler, Mircea Cristescu sau Dragoş Barbu.

Pentru contribuţia avută la descoperirea şi promovarea tinerelor talente din baschetul autohton, a fost inclus, cu ocazia All Star Game - Cluj-Napoca 2014, în programul „Legendele Baschetului Românesc”, categoria „Formatori”.

Foto: fetzer.org 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4088 secunde