Bobul-minune al României va "aluneca" la Lake Placid

118

Articole de la același autor

După ce au făcut senzație, în iarnă, la Cupa Europei și la Campionatele Mondiale, componentele echipajului de bob dublu feminin al României, Maria Constantin (pilot) și Andreea Grecu (frânar), vor lua parte, în premieră absolută, la un stagiu de pregătire la Lake Placid (SUA), extrem de necesar în vederea marilor competiții care vor urma. 


"Deși este luna aprilie, sezonul de iarnă încă nu s-a încheiat. Fetele se vor acomoda astfel cu pârtiile care găzduiesc etape de Cupă Mondială. Este esențial în bob să cunoști pârtiile; fiecare are specificul său, iar dacă iei contact cu pârtia abia în momentul concursului, este aproape imposibil să speri la o poziție fruntașă", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul lotului feminin de bob al României, prof. Paul Neagu. 


Tehnicianul constănțean spune că România și-ar mări considerabil șansele de a ajunge la Jocurile Olimpice dacă ar avea și un pilot de rezervă. Astfel, Andreea Grecu participă la un stagiu de formare în stațiunea La Plagne (Franța), obținerea "permisului" de pilot de bob fiind una dintre marile dorințe ale ambițioasei sportive, care practică și atletismul la CS Farul Constanța. 


Profesorul Paul Neagu a pus bazele primei grupări constănțene dedicate sporturilor de iarnă: CSSI Mamaia. Alături de Maria și Andreea, vor mai fi cooptate, în vară, alte sportive-împingătoare, eventual foste practicante de handbal, volei etc., calitățile necesare fiind, în principal, condiția fizică, forța și viteza. 


Dar asupra acestui subiect, vom reveni într-o ediție viitoare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.133 secunde