Secția de judo a CSM Constanța a obținut o medalie la Campionatul Național individual de seniori desfășurat la Ghioroc, prin sportiva Daria Kraus, care a urcat pe podium la categoria 57 de kilograme.
Judoka de pe litoral a cucerit medalia de bronz, după un parcurs în care a întâlnit adversare puternice. În primul meci, Daria Kraus a cedat prin ippon în fața Vanesei Tolea, de la CSM Ploiești CSU Cluj, principala favorită a categoriei și viitoarea campioană națională.
Sportiva de la CSM Constanța și-a revenit însă rapid și a câștigat următoarele două confruntări. În duelul cu Raluca Barbu, de la ACS Voința Lugoj, s-a impus prin ippon, iar în meciul decisiv pentru medalia de bronz a învins-o, tot la ippon, pe Teodora Teișanu, reprezentantă a CSM București.
Un parcurs bun a avut și Victor Sandu, la categoria 100 kg, unde a terminat competiția pe locul al cincilea. Sportivul pregătit de Iulian Surlă și Gheorghe Lozovanu a fost învins în primul tur de Rareș Arsenie, de la Dinamo București, apoi a câștigat prin ippon confruntarea cu Dragoș Gabriel Gogu, de la CSM Târgoviște.
În turul al treilea, Victor Sandu a pierdut la o diferență de cinci puncte (yuko) în fața lui Mihai Alexandru Dincă, sportiv legitimat la CSM Pitești CS Vâlcea 1924. Cei doi se întâlniseră și în luna martie, în finala Campionatului Național U21, când judoka de la CSM Constanța obținuse medalia de aur.
Pentru sportivii secției de judo de la CSM Constanța urmează o nouă provocare importantă: Campionatul Național U23 de la Cluj-Napoca, competiție programată peste trei săptămâni, unde obiectivul rămâne câștigarea unor noi medalii.