Echipa de Liga a III-a Callatis Mangalia continuă să conducă în clasamentul seriei secunde a campionatului și după etapa a opta, disputată vineri, rundă în care echipa pregătită de Cristi Cămui a realizat a opta victorie, 4-0 (Floricel 22, Bardu 42, Bucur 70, D. Ene 88), pe teren propriu cu Partizanul Merei. Cealaltă echipă din județul Constanța, CS Eforie, a avut rundă liberă.
Vineri, s-au mai jucat: Dunărea Călărași - CS Buftea 2-0, CS Tunari - Phoenix Ulmu 1-0, Spicul Mopan - Rapid II 0-3, ACS Berceni - CSM Rm. Sărat 1-0, ABC Stoicescu - FC Voluntari 1-2 și Unirea Slobozia - Comprest GIM 3-1.
Clasament: 1. Callatis - 24p, 2. Slobozia - 22p, 3. Călărași - 16p, 4. Rapid II - 13p, 5. Berceni - 13p, 6. CS Tunari - 12p, 7. FC Voluntari - 12p, 8. Spicul - 11p, 9. CS Buftea - 11p, 10. CS Eforie - 7p, 11. Merei - 6p, 12. Ulmu - 4p, 13. Comprest GIM - 4p, 14. ABC Stoicescu - 3p, 15. Rm. Sărat - 1p.