În week-end, la Mangalia, Campionatul de înot, ediția întâi

Campanie de strângere de fonduri pentru construirea unui bazin

539
Campanie de strângere de fonduri pentru construirea unui bazin - 6dae88b09afd46f9b092b80352752dd1.jpg
Ieri, la Centrul Cultural "Euxin" din Mangalia, a avut loc festivitatea de deschidere oficială a primei ediții a Campionatului de înot "Ia Atitudine", competiție organizată de Clubul Sportiv "Noua Generație" din localitate.

La evenimentul de la Mangalia, au fost prezenți organizatorul Campionatului de înot, prof. Ciprian Broască, președintele Clubului Sportiv "Noua Generație", reprezentanți ai Sanatoriului Balnear Mangalia (director ad-ministrativ Ciprian Agachi și director economic Marius Cio-cănel), dar și ai presei și ai sponsorilor locali.
Întrecerile Campionatului de înot se vor desfășura sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 10.00, la bazinul aparținând Pavilionului "B" al Sanatoriului Balnear Mangalia, urmând ca, la orele 13.00, să se desfășoare festivitatea de premiere.
Scopul reuniunii nautice din week-end este selecția noilor talente din Mangalia, dar și din localitățile din împrejurimi - Limanu, Pecineaga sau 23 August. La start, se vor alinia însă nu numai copii, ci și adulți, cel mai vârstnic "delfin" având vârsta de 40 de ani.
Nu în ultimul rând, organizatorii doresc ca, prin acest campionat, să atragă atenția asupra necesității construirii unui bazin la Mangalia.
"Orașul nostru nu are, până la ora actuală, un bazin în care sportivii ce doresc să obțină performanță să se poată antrena. Așa se face că, prin acest cam-pionat și cu ajutorul mass-media, dorim să demarăm o amplă campanie de sensibilizare a tuturor autorităților competente, pentru ca orașul să poată beneficia, pe viitor, de o piscină omologată pentru concursuri de nivel național și internațional. Așteptăm să vină lângă noi și agenți economici. De exemplu, un birou de arhitectură ne-ar putea ajuta nu neapărat cu bani, ci oferindu-ne proiectul", a declarat organizatorul competiției, prof. Ciprian Broască.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3146 secunde