Remat Zalău - CVM Tomis 3-1, în Divizia A1 de volei masculin

Campioana, la prima înfrângere a sezonului

621
2 min citire
Voleibaliștii de la CVM Tomis Constanța au suferit, sâmbătă, prima înfrângere din actuala ediție de campionat, meciul din etapa a 16-a a Diviziei A1 fiind unul cu ghinion.
Formația antrenată de canadianul Stelio De Rocco a evoluat la Zalău, în compania localnicei Remat, echipă pe care dobrogenii o învinseseră (3-1), la jumătatea săptămânii trecute, în manșa tur a sferturilor Cupei României. De data aceasta, lucrurile au stat cu totul altfel.
Puternic susținuți de suporteri - printre aceștia aflându-se și fostul selecționer al naționalei de handbal feminin a României, Gheorghe Tadici - sălăjenii și-au adjudecat primele două seturi cu același scor, 25-21. Laurențiu Lică, "Dede" Daivison, Ashlei Nemer și mai ales liberoul Răzvan Tănăsescu au fost de nerecunoscut, comițând greșelile uriașe și în atac, și la preluare, în timp ce, de partea cealaltă, Gontariu și Ciortea au strălucit.
Tomisul a câștigat setul trei, 25-15, dar a fost un simplu foc de paie, pentru că, în parțialul patru, constănțenii au continuat seria erorilor și nu-au mai putut evita eșecul: 20-25, 1-3 scor final.
Celelalte rezultate ale rundei: Dinamo București - VCM LPS Piatra Neamț 3-0, Unirea Dej - Explorări Baia Mare 3-2, Rapid București - Constam Buzău 2-3, Știința Bacău - Steaua București 1-3. Partida U Cluj - CS Torpi Târgu Mureș 3-1 s-a disputat vineri.
În drum spre casă, team-ul constănțean a mai jucat, ieri, la Dej, restanța cu Unirea, din etapa a 14-a a DA1, impunându-se, așa cum era de așteptat, cu 3-0 (25-23, 25-15, 5-17).
Pentru CVM Tomis, urmează returul din sferturile Cupei, pe 4 februarie, la Constanța, cu Remat Zalău, și meciul din etapa a 17-a de campionat, pe 7 februarie, în deplasare, cu VCM LPS Piatra Neamț.
Tot luna aceasta, pe 11 și 18 februarie, campioana României va disputa și "dubla" cu Metallurg Jlobin (Belarus), din sferturile de finală ale Challenge Cup, învingătoarea asigurându-și accesul în turneul Final Four.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0278 secunde