Jucătoarele de tenis de masă care fac parte din lotul celor de la CSM Constanţa s-au întors acasă după un Campionat European istovitor, pe parcursul căruia au reuşit să câştige trei medalii.
Elena Zaharia a cucerit aurul la dublu-mixt, bronzul la simplu şi argintul la dublu, alături de coechipiera sa de la Constanţa, Bianca Mei-Roşu.
Fetele au fost întâmpinate la sala Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” de preşedintele clubului CSM Constanţa, Mihai Ochiuleţ. Acesta le-a dăruit câte un buchet de flori şi le-a felicitat.
„A fost un concurs foarte greu. Sunt zile pline de meciuri, am jucat câte 4 sau 5 partide pe zi. Aş putea să îl numesc un concurs maraton. Mă bucur că am reuşit să câştig trei medalii. Dacă nu mă înşel, am fost singura sportivă care a reuşit acest lucru. După cum v-am spus, a fost foarte greu, ştiu că se putea mai bine, medaliile puteau să fie mai strălucitoare, dar asta este. Vom munci mai mult şi eu, personal, vă mulţumesc pentru toată susţinerea. Îmi doresc să fiţi în continuare alături de mine, pentru că ştiu că pot mai mult. Încă de la începutul concursului mi-am dorit să lupt pentru aur la toate categoriile, deşi ştiam că va fi foarte greu. Din moment ce îţi dai sufletul la toate categoriile, trebuie să îţi dozezi foarte bine energia. Pot spune că am făcut asta, dar să nu uităm că sunt trei medalii. Nu este ca şi cum am pierdut în grupe sau ceva de genul. Am dat tot ce am avut mai bun, însă de data aceasta nu a fost suficient. Am avut nişte meciuri foarte grele, cu jucătoare foarte bune. Mă bucur pentru titlul de la mixt. La dublu, cu Bianca, deşi anul trecut am devenit campioane europene, acum am jucat finala. Tot este un rezultat foarte bun. De asemenea, la simplu ştiu că se putea mult mai bine, dar acesta este sportul. Trebuie să ţinem capul sus şi să mergem înainte. Duminică avem finala cu Steaua şi ne pregătim intens. Bianca va mai avea un concurs înainte, iar eu voi fi în pregătire. Dacă vom fi în cea mai bună formă a noastră, vom putea câştiga şi această finală, pentru CSM Constanţa. Vă invităm să ne susţineţi în număr cât mai mare", a declarat Elena Zaharia.
Bianca Mei-Roşu este de părere că medaliile pe care le-au câştigat, ea şi Elena Zaharia, puteau fi mai strălucitoare, însă în acelaşi timp admite faptul că au avut adversare foarte puternice. Totodată, sportiva de la malul mării speră că CSM Constanţa va face o figură frumoasă în finala Campionatului Naţional cu Steaua.
„Se putea mult mai bine, pentru că ne-am antrenat şi ne doream, bineînţeles, cât mai multe medalii. Nu a fost să fie de data aceasta. La simplu nu am avut şansă la tragerea la sorţi, pentru că am picat cu favorita numărul unu fix în primul meci. Sunt motivată pentru anii care urmează, pentru a putea obţine cele mai bune rezultate. Cred că a fost cea mai frumoasă atmosferă de până acum de la un Campionat European, pentru că ne-am reunit toţi din toate loturile şi a fost o experienţă plăcută. Sperăm ca meciul cu Steaua să fie un meci frumos jucat, deoarece vrem să aducem titlul acasă. Am vrea să fie victoria noastră anul acesta. Abia aşteptăm să jucăm turul finalei care se va desfăşura prima dată la noi, la Constanţa. Sperăm să ne bucurăm de joc. Vom juca împotriva unor jucătoare care sunt în lotul naţional de senioare şi care au experienţă. Ne dorim să fie un meci frumos", a declarat şi Bianca Mei-Roşu.
Chiar dacă fetele au fost antrenate de Ana Maria Sebe pentru Campionatul European de la Bratislava, antrenorul Viorel Filimon nu le-a scăpat nicio secundă din ochi.
Tehnicianul are mare încredere în valoarea sportivelor pe care le supraveghează zi de zi.
„Faptul că am luat trei medalii cu două sportive, faptul că fiecare a contribuit efectiv pentru obţinerea acestor medalii, este un mare câştig şi o onoare pentru sportul constănţean, pentru tenisul de masă de la malul mării. Am arătat tuturor că nu este chiar o joacă. Cei care au urmărit transmisiunea au văzut că reprezentantele Constanţei s-au comportat foarte bine. Am jucat două finale, una pierdută, una câştigată. Ambele fete au jucat foarte bine. Eu zic că avem valoare", a transmis şi Viorel Filimon.