Federația Română de Oină și Ministerul Tineretului și Sportului, în parteneriat cu DSJ, DSP, Asociația Județeană de Oină și clubul ACS Frontiera Tomis Constanța, organizează, sâmbătă, la Techirghiol, a doua ediție a Campionatului Național de Oină în sală pentru seniori.
Meciurile se vor desfășura în sistemul fiecare cu fiecare, în intervalul orar 9.00-14.00, la startul turului urmând a se alinia cinci formații: Frontiera Tomis, Straja București, Biruința Gherăiești (jud. Neamț), Spicul Horia (jud. Constanța) și Avântul Vorona Mare (jud. Botoșani). În decembrie 2008, a avut loc prima ediție a acestui campio-nat, câștigată de Frontiera Tomis, urmată în clasament de Biruința Gherăiești și Cronos Bârlad.
"Consider că acest stil de disputare a oinei, în sală, atrage iubitorii de sport, deoarece este mai mult dinamism și spectacol. După ce am organizat, anul trecut, primul campionat, reprezentanții echipelor participante și-au exprimat dorința de a permanentiza competiția prin disputarea în sistem tur-retur. Doleanța lor a fost votată și aprobată în recenta adunare generală desfășurată la Mamaia. Ierarhiile pot fi răsturnate oricând la acest campionat, fiecare echipă pornind cu șanse reale de câștig", a declarat președintele FR de Oină, Nicolae Dobre.