Pe terenul Bacăului, nimeni nu câștigă. După ce Steaua și UCM Reșița nu fost îngenuncheate de Știința, a venit rândul HCM-ului Constanța să plece cu traista goală din Moldova. Campionatul este, astfel, relansat.
Marele derby al etapei a zecea a Ligii Naționale de handbal masculin s-a jucat, în devans, ieri, la Bacău, unde ocupantele primelor două poziții în clasament au oferit un spectacol de zile mari.
Debutul a fost favorabil gazdelor, care, profitând de haosul din apărarea constănțeană și de lipsa de inspirație a portarului Stănescu, s-au desprins la șase goluri diferență, 11-5 în min. 15. Antrenorul Zoran Kurteș a cerut time-out, l-a trimis între buturi pe Popescu, iar paradele acestuia au ținut HCM-ul în viață. Dobrogenii au redus din handicap, 12-9, însă finalul de repriză a aparținut tot moldovenilor, care au intrat cu avans consistent la cabine, 16-10.
După pauză, Bacăul a făcut rapid diferența maximă, 17-10, apoi Constanța a început cursa de urmărire. Din păcate, pivoții s-au trezit târziu, interii și-au reglat tardiv tirul și, sub privirile resemnate ale directorului executiv Nurhan Ali, HCM pierde cu 25-27, golurile "bătrânului" Sandu Iacob din final năruind ultimele speranțe.
Pentru HCM, au marcat Buricea (6), Toma, Sabou (câte 4), Ivankovic (3), Sadoveac, Csepreghi, Băiceanu (câte 2), Pavlovic și Schuch (câte 1).
Într-o altă partidă disputată ieri, UCM Reșița a învins pe HC Minaur Baia Mare, acasă, cu scorul de 37-29, trupa lui Aihan Omer urcând, astfel, pe locul trei în clasament, cu 15 puncte. Lideră rămâne HCM Constanța (16 p), secondată de Știința Bacău (16 p), departajarea făcându-se la golaveraj.