Campionul de 12 ani vrea să iasă la... pensie

517
2 min citire
Tânărul luptător constănțean Ionuț Caraș i-a umplut inima de bucurie tatălui său în acest an, când a devenit campion național, după doar trei ani de când a intrat în sala de antrenament.
Fost campion național de copii, cadeți, juniori și speranțe olimpice, la lupte, Ioan Caraș are doi băieți, Ionuț și Vlăduț, care îi calcă pe urme. Ambii sunt luptători, la LPS "Nicolae Rotaru" CSS Constanța, iar Ionuț a și devenit campion de copii la greco-romane, la categoria 38 kg, în acest an, la Mamaia, la 12 ani neîmpliniți și după doar 3 ani de lupte.
Tot în acest an, a ocupat locul doi, la Mangalia, la Campionatul de Wrestling Beach (la categoria 55 kg, Ionuț având 38 kg).
De asemenea, tânărul Caraș este unul dintre remarcații "Memorialelor" din județ. La finele săptămânii trecute, s-a impus la ediția a 3-a a "Memorialului George Mâță" (categ. 38 kg), după ce, în 2007, la aceeași competiție, ocupase poziția secundă, învins atunci doar de campionul național de la "Școlare". La "Memorialul Nicolae Gheorghe", de la Medgidia, a fost al doilea anul acesta, iar în 2006, la ediția a doua a întrecerii, s-a impus, deși avea doar 10 ani.
"Sunt mândru de băieții mei. Le-am insuflat dorința de performanță de mici. Până în prezent, nu m-au dezamăgit. Am încredere că vor ajunge mari luptători", a declarat, pentru "Cuget Liber", Ioan Caraș.
"Visul meu este să particip la Mondiale și la Jocurile Olimpice. Apoi pot deveni «pensionar», înlocuind pensia cu renta viageră care se acordă de la JO", glumește Ionuț.
Vlăduț Caraș este vicecampion național, în acest an, la Wrestling Beach, tot la o categorie superioară, 75 kg, el având 59 kg, greutate la care a ocupat locul 5 la Naționalele de lupte libere, de la Vaslui, tot din 2008. Pe lângă Naționale, Vlăduț are rezultate și la Memorialele "Nicolae Gheorghe" (2008) și "Nicolae Cristea" (2007, București), unde a câștigat.
În momentul de față, frații Caraș sunt antrenați la LPS de Ioan Bărbătei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0293 secunde