Canada s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis
Articole de la același autor
Ca și în confruntarea cu Italia, desfășurată luni, canadienii au câștigat cele două meciuri de simplu, prin Vasek Pospisil, care a dispus cu7-6 (7/5), 7-6 (9/7) de Reilly Opelka, și Denis Shapovalov, învingător cu 7-6 (8/6), 6-3 în fața lui Taylor Fritz.
Însă, de această dată, reprezentanți "frunzei de arțar" au declarat forfait înaintea meciului de dublu, oferindu-le astfel americanilor victoria la masa verde (6-0, 6-0).
Marți și-a făcut debutul în competiție și echipa țării gazdă, Spania, care a învins cu 2-1 Rusia, grație victoriilor obținute de Rafael Nadal, numărul unu mondial, în fața lui Karen Hacianov (6-3, 7-6), și a cuplului Marc Granollers/Feliciano Lopez, în partida cu Andrei Rublev și Haren Hacianov (6-7, 7-6).
Începând din acest an, Cupa Davis se dispută după un nou format, cu un turneu final la care participă 18 echipe, repartizate în șase grupe. Primele clasate în fiecare grupă și cele mai bune două formații de pe locul secund se califică în sferturile de finală.