CFR Cluj a câștigat derbyul cu Universitatea Cluj din Superligă

41
1 min citire
CFR Cluj a câștigat derbyul cu Universitatea Cluj din Superligă - cfr-victorie-1770535519.webp
Echipa antrenată de Daniel Pancu a deschis scorul rapid, prin Damjan Djokovic (5), cu o lovitură de cap, după o încercare de respingere a lui Jonathan Cisse.
CFR și-a majorat avantajul la scurt timp (10), prin Lorenzo Biliboc, după un șut al lui Andrei Cordea, blocat de Iulian Cristea.

„U” Cluj a revenit, dar CFR a controlat prima repriză

„U” a redus din diferență prin veteranul Dan Nistor (29), cu un șut de la 18 metri, după cursa lui Alex Chipciu.
Gazdele au intrat la pauză cu un avans de două goluri, după ce Mario Camora a trimis sub bară (43), în urma unei gafe a lui Issouf Macalou.

Repriză secundă tensionată și final încins

„U” a încercat să revină pe tabelă în partea a doua, iar Jovo Lukic a fost aproape de gol în două rânduri. Portarul Mihai Popa a respins lovitura sa de cap (62), iar apoi, la cornerul care a urmat, bosniacul a trimis pe spate (62), însă mingea a lovit bara.
„Șepcile roșii” au mai marcat o dată, prin gambianul Mouhamadou Drammeh (83), după ce Popa a respins lovitura de cap a lui Lukic, la un corner.
CFR a ratat șansa de a marca pe contraatac, după ce Andrei Cordea a trimis în bară (90), iar Islam Slimani a reluat în plasa laterală.

Scandal după fluierul final

Meciul s-a încheiat cu scene reprobabile, cu un conflict violent între antrenorul lui „U”, Cristiano Bergodi, de o parte, și Andrei Cordea și Karlo Muhar, de cealaltă parte, în care s-au implicat jucătorii și staffurile celor două echipe.
Arbitrul i-a arătat cartonașul roșu lui Bergodi, care a fost potolit cu greu de tabăra sa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1277 secunde