Cicliștii de la CSM Constanța, pe podium la Campionatul Național de la Ocna Sibiului

21
2 min citire
Cicliștii de la CSM Constanța, pe podium la Campionatul Național de la Ocna Sibiului - fond-csm-competitii8-1782231621.webp
Medalii pentru cicliștii constănțeni la Campionatul Național de Șosea, desfășurat la Ocna Sibiului.
Brigitte Belu, de la CSM Constanța, a devenit vicecampioană națională în probele de contratimp individual și fond la categoria U19, iar colega sa de club Alessandra Belu a urcat pe podium, obținând o medalie de bronz în proba de fond la categoria U17.
La U19 masculin, Dragoș Cioclin a fost cel mai combativ sportiv în proba de fond, făcând un efort deosebit pe parcursul celor aproximativ 105 km ai probei, cu peste 1.200 metri diferență de nivel, din care aproape 75 km i-a petrecut în evadare. În final, a încheiat pe locul 12. 
După ce în proba de contratimp individual a făcut o cursă solidă pe cei 20 km ai probei cu peste 200 metri diferență de nivel și a terminat pe locul opt, Matei Cucu a acuzat crampe din cauza intensității deosebite a cursei de fond și a încheiat cursa pe locul 19.
 
Au fost trei zile de foc, și la propriu, temperaturile depășind 35 de grade.
În urma acestor rezultate, ciclismul constănțean a crescut în valoare, iar sportivii de la malul mării au căpătat mai multă încredere în vederea competițiilor viitoare.
 
Pentru aceștia, urmează alte competiții la nivel național, dar și internațional, astfel că sunt pregătiți să își adjudece noi medalii.
 

Pregătiri pentru Europeanul de Maraton la kaiac-canoe 

Totodată, gruparea de pe litoral se pregătește pentru a face performanță și la kaiac-canoe. Două sportive ale secției de kaiac-canoe de la CSM Constanța vor reprezenta România în această săptămână la Campionatul European de Maraton de la Bascov.
 
Janette Ciocârlie Herrero, campioană națională pe distanța de 19 km la kaiac simplu, va participa în proba de dublu K2 pe distanță lungă, iar Andreea Bianca Alexandrov, vicecampioană națională la maraton 19 km în proba de canoe simplu, va lua startul în proba de simplu C1 pe distanță scurtă.
 
Timp de șase zile, 475 de sportivi din 30 de țări se vor întrece pentru titlurile europene pe lacul Bascov-Budeasa din Pitești.
Sportivele clubului de pe litoral sunt antrenate la Constanța de Gabriel Aftenie și Alina Chirilă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0326 secunde