Cinci medalii pentru boxerii constănțeni la "Cupa României"

595
Pugiliștii constănțeni participanți la "Cupa României" de la Ploiești, întrecere rezervată juniorilor, au obținut cinci medalii.
Ionuț Băluță (CS Năvodari; antrenor, Ablalim Ferodin) a câștigat aurul la categoria 50 kg, fiind declarat și cel mai bun sportiv al competiției. Aur a luat și Denis Chiriță (categ. 75 kg), de la CS Farul (antrenori, Ilie Dascălu, Mihai Constantin, Marcelică Tudoriu), în vreme ce alți doi fariști, Alexandru Marin (categ. 66 kg) și Robert Marcea (categ. 70 kg), au urcat pe treapta a doua a podiumului. Zestrea de medalii a boxerilor Farului, care au fost însoțiți la Ploiești de Marcelică Tudoriu, a fost întregită de Costin Sfrija, bronz la categoria 50 kg.
În urma evoluției de la competiție, Băluță va face parte din lotul României care va participa la Campionatul Mondial de juniori din Armenia.
Delegatul general al "Cupei" a fost arbitrul AIBA Toma Matei, președintele Asociației Județene de Box Constanța, iar ca arbitru a oficiat și Marius Miron (Năvodari), care a primit calificativul "foarte bine".
"Rezultatele foarte excelente. Am avut patru finaliști și un al cincilea medaliat, ceea ce arată că pepiniera boxului constănțean produce în continuare", a declarat Toma Matei, pentru "Cuget Liber".
În luna martie, Mangalia va găzdui "Cupa României" la tineret (boxeri de 16 - 18 ani), iar în aprilie Campionatele Naționale ale aceleiași categorii de vârstă. În luna mai, la Constanța va avea loc o nouă ediție a "Centurii de Aur".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9068 secunde