Scrimerii Mălina Călugăreanu (CSA Steaua București) și Radu Dărăban (CSU Cluj-Napoca) au câștigat, ieri, Cupa României la floretă individual, competiție desfășurată în Sala "Ana Pascu" din București.
Călugăreanu a învins-o în finală pe colega sa de club Maria Boldor, cu 15-13, iar pe locul al treilea s-au clasat Anastasia Cereș (CS Poli Timișoara) și Karina Vasile (CSA Steaua).
În semifinale, Cereș (Rep. Moldova) a fost întrecută cu 8-15 de Călugăreanu, în timp ce Karina Vasile a fost învinsă de Maria Boldor cu 11-15.
La competiție, au participat 20 de scrimere reprezentând opt cluburi.
La masculin, Radu Dărăban s-a impus în finală în fața moldoveanului Mihai Tănase (CSU Poli Timișoara), cu 15-9, podiumul fiind completat de Benjamin Bodo și Alexandru Sîrb. Dărăban l-a învins pe Bodo (CSU Poli Timișoara) în semifinale cu 15-5, iar Sîrb (CSA Steaua) a fost întrecut de Tănase cu 9-15.
La această probă, au evoluat 17 floretiști, de la la cinci cluburi.
Astăzi, sunt programate probele pe echipe.